|
«« inapoi | |
Maghiarii au ocupat granita «Ungariei Mari» pentru o zi »» Maghiarii au ocupat granita «Ungariei Mari» pentru o zi
Cel mai mare pelerinaj din estul Europei, organizat la Sumuleu Ciuc, judetul Harghita, a fost folosit de catre extremistii maghiari drept paravan. Un tren din Ungaria a venit special in Harghita, tractat de o locomotiva de epoca, un Nohab 017, ce poarta "pe frunte" stema Ungariei. Calatorii acestui tren nu au venit doar sa se roage la picioarele statuii facatoare de minuni a Fecioarei Maria, ci si sa viziteze granita "Ungariei Mari", numita si "Granita de o mie de ani", in localitatea bacauana Ghimes Faget.
In gara din Ghimes, s-au adunat peste 5.000 de persoane dornice sa-si salute fratii. Unii dintre ei purtau costume populare ceangaiesti. La cantonul proaspat renovat din localitate, de lânga "Granita de o mie de ani", s-au adunat peste 15.000 de persoane dornice sa participe la acest eveniment. Nostalgicii Ungariei Mari, de dinainte de Trianon, au vizitat cu aceasta ocazie granita Imperiului Austro-Ungar, cunoscuta sub denumirea "Granita celor 1000 de ani". Oaspetii au fost asteptati de peste 5.000 de persoane, care, in ciuda vremii capricioase si a temperaturii scazute, nu s-au clintit din gara, asteptându-si "fratii" cu steaguri unguresti, palinca si saleuri. De asemenea, un cor compus din femei si barbati, in straie ceangaiesti, le-a cântat la sosire. La Cantonul Ungariei Mari, la 3 km de la gara, s-au adunat peste 15.000 de persoane, dornice sa viziteze granita, pe care, simbolic, au ocupat-o pentru câteva ore. Organizatorul "excursiei" nostalgice este redactorul-sef al magazinului cailor ferate maghiare, "Indóház", Hámori Ferenc, iar din partea româna profesorul Deaky Andras, care a cumparat cantonul si l-a donat Consiliului Local, iar apoi a inceput sa strânga fonduri, atât pe plan local, cât si in Ungaria, pentru renovarea cladirii. Cantonul a fost renovat recent, dupa standardele societatii feroviare... maghiare. Trebuie spus ca pentru prima data in ultimii 64 de ani se intâmpla ca o locomotiva maghiara sa intre pe teritoriul României. Acest lucru a fost posibil datorita secretarului de stat in Ministerul Transporturilor, Tanczos Barna, care, in seara zilei de vineri a asteptat trenul special in localitatea harghiteana Lazarea si i-a insotit pe pelerini pâna la Miercurea Ciuc. Duminica dupa amiaza a avut loc si inaugurarea unei placi comemorative bilingve, ridicata in amintirea inginerului maghiar Pfaff Ferenc (1851 - 1913), care a proiectat mai multe gari in Ungaria Mare, dar si cantonul din Ghimes Faget. Desigur, in spatele acestei inaugurari a unui amarât de canton se ascund alte intentii, si anume organizarea "excursiei" la moastele vechii granite, de fapt o excursie nostalgic-iredentista. Este un exemplu când se incearca ca anumite sarbatori religioase importante, cum este si vestitul pelerinaj de Rusaliile Catolice, sa fie transformate in manifestatii pro-maghiare. Oricum ar fi, toate aceste miscari, in primul rând antiromânesti, sunt tolerate mult prea mult, la fel ca si persoanele implicate, care lovesc, fara echivoc, in demnitatea românilor si pâna la urma atenteaza la siguranta nationala a statului român.
Funar cere ministrului transporturilor sechestrarea trenului «Nostalgia» Secretarul general al PRM Gheorghe Funar a anuntat ca va cere ministrului transporturilor, Ludovic Orban, sechestrarea trenului "Nostalgia", care are stema Ungariei Mari si care a adus in România 500 de credinciosi din Ungaria pentru a participa la procesiunea de la Sumuleul Mic. "Ca voda prin loboda s-a plimbat prin tara, si inca mai este trenul «Nostalgia», venit din Ungaria, care are stema Ungariei Mari. Ce stat permite sa vina niste iredentisti sa treaca cu o stema de trista amintire? O sa discut cu domnul ministru Orban si o sa-i solicit sa sechestreze trenul venit din Ungaria. O poate face", a afirmat, duminica, Gheorghe Funar. El a reprosat si autoritatilor locale ca au permis ca trenul sa treaca prin Gara Cluj-Napoca. Secretarul de stat in Ministerul Transporturilor Barna Tánczos a declarat, vineri seara, la Lazarea (Harghita), unde a asteptat garnitura, ca nu a fost nevoie de aprobari speciale de la CFR pentru ca trenul "Nostalgia" sa poata strabate România.
«Nostalgia maghiarilor este o obsesie» Deputatul PD-L Covasna Petre Strachinaru si-a exprimat nedumerirea in ceea ce priveste evenimentele organizate la Ghimes Faget. Acesta considera ca "nostalgia" unor maghiari a ajuns de fapt o obsesie. "E simplu. Nostalgia lor este o obsesie. Este un anacronism de o speta ce nu poate fi acceptat de români", a declarat pentru "Gardianul" Petre Strachinaru. Acesta si-a exprimat si dezamagirea, acuzând membrii Guvernului de dezinteres total fata de evenimentele ce se petrec in Harghita si Covasna. De asemenea, deputatul PD-L este de parere ca aceasta manifestatie este de fapt una electorala. "Guvernul este absolut dezinteresat de ce se intâmpla in zona noastra, ma refer aici si la manifestatiile electorale ale UDMR", a precizat Petre Strachinaru.
|
| «« inapoi | |
|
|
|
 |
» Presa romāna
» Presa maghiara
» Documente
» Articole, studii
» 1919 - Budapesta sub ocupatia Armatei Romāne
Propaganda maghiara anti-romāneasca
» carti
» filme
Romanii in mass media maghiara din Harghita si Covasna
Sfatul popular al Regiunii Autonome Maghiare
Istoria Transilvaniei
Urmasii lui Atilla - Radu Theodoru
Garnitura de tren cu care au fost expulzati tarani romāni din zona Carei, Noembrie 1940 ---
"Sa va dati de pe cal jos ca Ardealul nu-i al vost!"
Vai săracii duşmanii, Mulţi şi-or pierde ciucurii. Codrule, codrule drag.
Pe podul Sătmarului, De doru Ardealului. Codrule, codrule drag.
Suie duşmanii pe deal, Să să uite în Ardeal. Codrule, codrule drag.
Să vă daţi de pe cal jos! Că Ardealu nu-i a vost. Codrule, codrule drag.
Vrut-or ei să poruncească, Iar în Ţara Românescă. Codrule, codrule drag.
Poruncească în ţara lor, Asta îi a românilor. Codrule, codrule drag.
Poruncească în ţara lor Asta ii a românilor Codrule, codrule drag
» Forumul Civic al Romānilor din Harghita si Covasna
|
|
|