«« inapoi  | Aspecte ale convieţuirii interetnice din judeţele Covasna şi Harghita  forumharghitacovasna.ro Drd. Ioan Lăcătuşu (în "Buletinul Ligii cultural-creştine Andrei Şaguna 1998-2001", Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2002, p. 89-92) Este cunoscut că un specific al judeţelor Covasna şi Harghita îl reprezintă existenţa unui electorat stabil şi disciplinat prin motivare etnică, electorat care determină perpetuarea inexorabilă la putere, pe plan local, a UDMR, indiferent de alternanţele la putere pe plan naţional. În această situaţie nu se mai poate vorbi de democraţie, ci de etnocraţie, spre desăvârşirea pas cu pas a unei autonomii deturnate de la menirea ei constituţională spre "autoguvernarea locală", care presupune şi vizează preluarea progresivă a prerogativelor statului român. Absorbită într-o asemenea enclavă, populaţia de etnie română e condamnată la un proces de asimilare foarte rapid. UDMR a monopolizat şi manipulează opinia publică de expresie maghiară, impunând o abordare excesiv şi obsesiv etnocentristă. Se inoculează ideea privind caracterul monocultural maghiar a ceea ce continuă să fie denumit "pământ secuiesc", eludându-se caracterul multicultural al zonei, permanenţa prezenţei populaţiei româneşti şi interferenţele etnoculturale româno- maghiare care, de-a lungul secolelor, au marcat acest areal. Liderii grupului maghiar majoritar numericeşte din Covasna şi Harghita manifestă puternice trăsături de separare, izolare şi autonomizare. Se accentuează tendinţele de enclavare prin şcoală, instituţii culturale şi mass-media revendicate prin formule de "autoguvernare", "drepturi colective" şi principii cum sunt cel al subsidiarităţii, descentralizării, autonomiei locale. Modelul culturat interetnic în Covasna şi Harghita este unul de tip piramidal: la bază, la nivelul comunităţilor locale, sunt dominate tendinţele de convieţuire şi bună vecinătate iar la vârf, la nivelul elitelor, cele de separatism etnic. Există obstacole în comunicarea interculturală, dialogul interetnic este modest şi de multe ori mediat de la "centru". Deşi la suprafaţă se păstrează nota de civism şi civilizaţie, subteran se simte o stare de tensiune, iritare şi neînţelegere bazată pe "conflicte înăbuşite". În prezent, cazurile de violenţă fizică ce s-au manifestat în perioada decembrie 1989 - martie 1990 faţă de populaţia românească au fost înlocuite cu cele de violenţă simbolică şi cu persuasiunea psihologică ce urmăreşte crearea unor stări de disconfort şi frustrare şi conduce la izolarea în familie şi în cercul de prieteni sau la plecarea din zonă a românilor. Există, în continuare, o atmosferă anti-românească în unele localităţi şi colective de muncă din cele două judeţe. În satele cu populaţie majoritară maghiară se manifestă o reacţie negativă faţă de intelectualii şi funcţionarii români care ar urma să se stabilească în localitate, motivată prin tema modificării compoziţiei etnice şi "românizării" comunităţilor respective. Această stare de lucruri, asociată cu plecările masive de după revoluţia din 1989, a condus la o lipsă acută a intelectualilor români în majoritatea satelor din judeţele Covasna şi Harghita. Presa locală de limbă maghiară promovează o stare de nemulţumire permanentă. Anumite greutăţi inerente perioadei de tranziţie sunt prezentate cu o satisfacţie nedisimulată. Mesajul majorităţii editorialelor şi celorlalte articole este de a convinge cititorii despre tradiţiile istorice ale autonomiei secuieşti şi despre justiţia dezideratului stabilit de conducerea UDMR. În contrast cu realităţile din zonă, este prezentată denaturat condiţia prezentă şi de perspectivă a cetăţeanului maghiar din România, cetăţean ameninţat permanent de "teroarea paşnică a românilor, care poate transforma viaţa intelectualului maghiar într-un adevărat iad". Tonul arogat şi lipsit de respect faţă de istoria, cultura şi civilizaţia românilor este o prezenţă constantă în publicaţiile de limbă maghiară din zonă. Se vorbeşte despre "tirania lingvistică românească" care a durat decenii întregi, restabilindu-se ordinea firească după aplicarea Legii administraţiei publice locale. Aceeaşi atitudine anti-românească o regăsim şi privind editarea şi reeditarea cărţilor de istorie locală, a pliantelor turistice şi vederilor, difuzarea cărţilor prin reţeaua de stat şi particulară în activitatea asociaţiilor culturale şi profesionale şi altele. Asistăm, pe de o parte, la discursuri teoretice despre "spiritul multinaţional şi cultural de tradiţie europeană" ce ar caracteriza zona, iar pe de altă parte, la nivelul comunităţilor monoetnice maghiare locale, la persistenţa unor obsesii etnocratice care percep orice prezenţă "străină" ca pe o încercare de alterare a purităţii etnice. În mass-media locală de expresie maghiară asistăm la practicarea unui discurs hiperetnicizat al formatorilor de opinie, la promovarea unei politici identitare agresive care alimentează sentimente de intoleranţă şi acţiuni discriminatorii faţă de etnicii români. Se accentuează dihotomia "ai noştri" şi "ceilalţi" şi neacceptarea "alterităţii". Practica impunerii obligativităţii cunoaşterii limbii maghiare pentru ocuparea unor funcţii, continuată şi după adoptarea Legii administraţiei publice locale, împiedică accederea tinerilor şi intelectualilor români la posturi de specialitate, amplificându-se, astfel, golul lăsat de exodul masiv al specialiştilor de naţionalitate română de după decembrie 1989. Pe acest fond se sporesc insatisfacţiile, dezamăgirile şi lipsa de orizont a populaţiei româneşti privind condiţia şi destinul ei într-o zonă în care monoculturalitatea maghiară se impune tot mai mult. Se duce un adevărat "război" împotriva limbii române. În spaţiu public - birouri, magazine, pe străzi, în mijloace de transport în comun, în adunări şi şedinţe, la telefoanele instituţiilor publice, se foloseşte exclusiv limba maghiară, făcându-se abstracţie de prezenţa românilor necunoscători ai limbii maghiare. Există o strategie pe termen mediu şi lung de subminare a activităţii instituţiilor culturale româneşti: Teatrul "Andrei Mureşanu" din Sf.Gheorghe (care se doreşte a fi transformat în "agenţie teatrală"), Muzeul Carpaţilor Răsăriteni (care după patru ani de la înfiinţare nu are încă sediu, iar dacă va fi transferat din subordinea Ministerului Culturii în cea a Consiliului Judeţean, aceasta va conduce inevitabil la dispariţia sau diminuarea drastică a activităţii instituţiei) ş.a. Unele din temele predilecte ale ziariştilor din presa de limbă maghiară este "expansiunea ortodoxismului în secuime", în prezentarea deformată a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, care "năvăleşte în forţă în localităţile din secuime". UDMR, ONG-urile, în presa de limbă maghiară din cele două judeţe îşi continuă acţiunile de obţinere a autonomiei "în trepte" vizând în final autonomia "Ţinutului Secuiesc" sau integrarea separată a acestei zone în Uniunea Europeană. Asistăm, în continuare, la: - promovarea unei politici identitare agresive, care excede cadrul drepturilor legitime juridic acceptate de normele de drept internaţional, prin invocarea cu obstinaţie a "nedreptăţii Tratatului de la Trianon" şi a "binefacerilor Arbitrajului de la Viena", prin introducerea în rândul minorităţii maghiare şi alimentarea unui sentiment de autovictimizare, exacerbându-se cu persuasiune ideea "apăsătorului destin minoritar"; - practicarea unui discurs naţionalist centrat pe exacerbarea trecutului maghiar al Transilvaniei, cu deosebire a "Ţinutului Secuiesc", prin invadarea internetului cu lucrări ce popularizează cunoscutele teze revizioniste ale istoriografiei maghiare despre Transilvania, editarea unor lucrări monografice, albume, hărţi cu aceeaşi orientare, etc.; - lansarea deschisă a unei strategii politice speciale pentru "Ţinutul Secuiesc", menită a asigura puritatea etnică şi enclavizarea prin autonomizare a zonelor în care UDMR râvneşte a-i fi recunoscută calitatea de autoritate statală autonomă; - organizarea celei de-a doua conferinţe având ca temă "Pământul Secuiesc" în acest an, împreună cu Universitatea în limba maghiară "Sapienţia" din Miercurea-Ciuc, cu participarea unor conferenţiari numai din Ungaria, care au ajuns la concluzia că judeţele Covasna şi Harghita sunt pregătite să se integreze separat în Uniunea Europeană; - dezvelirea a zeci de monumente închinate unui mileniu de statalitate maghiară în majoritatea localităţilor din cele două judeţe. Intoleranţa faţă de români a unor autorităţi publice locale, controlate de UDMR, se manifestă şi prin: neacceptarea în stemele celor două judeţe şi a altor localităţi din zonă a unor simboluri reprezentând comunităţile româneşti din zonă; refuzul consilierilor UDMR din Covasna de a acorda terenul din Valea Zânelor-Voineşti pentru organizarea unui muzeu etnografic al oieritului, în aer liber; neacceptarea unui vicepreşedinte de etnie română la Consiliul Judeţean Covasna şi a altor români în conducerea primăriilor locale; introducerea ascultării limbii române la cască de către consilierii români din Sf. Gheorghe, etc. Datorită descentralizării şi sporirii autonomiei locale, în contextul politicii etno- centriste şi exclusiviste a autorităţilor locale udemeriste, românii din judeţele Covasna şi Harghita suportă de facto toate avatarurile unei minorităţi, fără ca de drept să se bucure de protecţia legală asigurată minorităţilor. De fapt, în Covasna şi Harghita asistăm la marginalizarea şi eliminarea elementului românesc pe baza prevederilor legislaţiei româneşti. În cele două judeţe nu se pune problema respectării drepturilor minorităţilor, ci a unei concurenţe acerbe pentru accesul la resursele economice şi la puterea locală. Din păcate, potenţialul şi resursele celor doi concurenţi sunt total inegale. În timp ce cetăţenii maghiari beneficiază, pe lângă o exemplară organizare comunitară şi politică, şi de un masiv sprijin din partea statului ungar, cetăţenii de etnie română, puţini şi dezbinaţi politic, nu reuşesc să se impună - cu foarte mici excepţii - în viaţa economică, socială şi politică. În prezent, în această zonă se dă o bătălie între o concepţie neeuropeană de esenţă etnocratică asupra spaţiului (promovată de unele cercuri UDMR şi susţinătorii acestora) şi o nouă concepţie, evident europeană, pe care Statul Român trebuie să o promoveze, pentru a nu se mai opera cu discriminări pozitive în defavoarea populaţiei de etnie română. Toate acestea impun ca, în perspectiva reformei constituţionale şi legislative ce se preconizează, să se găsească soluţii legislative adecvate pentru înlăturarea acestor stări de fapt discriminatorii şi asigurarea cadrului legislativ, instituţional şi logistic necesar păstrării şi afirmării identităţii culturale, confesionale şi lingvistice a românilor din singurele judeţe ale României unde ei sunt numeric minoritari. În elaborarea viitoarei strategii este nevoie de studierea experienţei europene din ţările care au regiuni cu un raport majoritate - minoritate asemănător celui din judeţele Covasna şi Harghita. Asociaţiile culturale româneşti din cele două judeţe, prin demersurile întreprinse la autorităţile centrale de stat, au subliniat nevoia de configurare a unor politici speciale care să se plieze pe problematica specifică românilor din aceste judeţe, şi să-i ferească totodată de experimentele de tipul celor trăite în ultimii 12 ani, deoarece "dacă inima ţării este un laborator de încercare, sau «poligon de experienţă», atunci toată România poate deveni un cobai pentru forţe exterioare intereselor ei". Cadrul legislativ creat pentru acest spaţiu are nevoie de o fizionomie juridică care să abordeze diferenţiat problemetica din judeţele Covasna şi Harghita. Cu alte cuvinte, trebuie să se ţină cont de anumite variabile politice, culturale, economice şi sociale care construiesc un cod de comunicare special între locuitorii acestei zone: români şi maghiari, cod cerut de raportul inversat majoritate-minoritate. Se impune deci să fie elaborat un model special de gestiune a problemelor ce caracterizează comunitatea românescă din Covasna şi Harghita şi, în acelaşi timp, să se treacă de la constatarea cotidiană şi teoretizarea ştiinţifică a acestor probleme, la operarea lucidă şi pragmatică a unor soluţii concrete care să se încadreze într-o agendă perenă de management şi gestiune a problematicii Harghita-Covasna, indiferent de efemeritatea unui regim politic sau a altuia. Un indicator empiric şi subtil al unei asemenea abordări se resimte în discursul şi practica guvernamentală din ultima perioadă. Bibliografie: - Demersurile asociaţiilor culturale româneşti din judeţele Covasna şi Harghita (memorii, apeluri, scrisori deschise ş.a.), adresate autorităţilor publice centrale şi locale, pentru păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale. - Concluziile unor studii întreprinse de Centrul European de Studii Covasna- Harghita. «« inapoi |