Ardealul ContestaţiaPCM-SecuiiAnti-RomâniaAutonomiaGarda maghiarăAtrocităţi maghiare
    «« inapoi  |

Revista Presei Maghiare - 04.2007
 forumharghitacovasna.ro

Centrul European de Studii Covasna - Harghita

Revista Presei Maghiare

Nr. 4 / 2007

Cotidianul: "Haromszek" , nr.5003 - 19.02.2007

Titlul: "Observatori la referendumul din Scaunul Sepsi"

Semnează: Mozes Laszlo

Sâmbătă, la referendumul privind autonomia desfăşurat în Scaunul Sepsi, au participat ca observatori doi politieni din Ungaria. Aceştia au vorbit despre experienţele lor în cadrul conferinţei de presă susţinută la sediul din Sfântu Gheorghe al Consiliului Naţional Secuiesc. Ekes Jozsef şi Kelemen Andras sunt reprezentanţi FIDESZ în Parlamentul ungar şi totodată membri ai adunării generale a Consiliului Europei.

Am venit cu scopul de a vedea de mai aproape, direct, desfăşurarea referendumului -a declarat Kelemen Andras, după vizita efectuată în localităţile Sfântu Gheorghe, Ilieni şi Sâncrai, adăugând că s-au alăturat grupurilor de recenzori şi au ascultat opiniile oamenilor. 'Ceea ce îmi captează cel mai mult atenţia este posibilitatea realizării democraţiei (), având în vedere că sunt chestionaţi oameni care până acum nu au avut de-a face cu sfera politică - a accentuat Kelemen. El a adăugat că nu a sesizat influenţă din nici o direcţie. 'Opinia mea este că obligaţia locuitorilor faţă de democraţie se va amplifica. Consider că este deosebit de important faptul că oamenii simt că sunt consideraţi cetăţeni şi nu subordonaţi'.

Ekes Jozsef a declarat că în localităţile mici, dispoziţia oamenilor este alta decât în blocurile cu zece etaje. () Recenzorii au procedat foarte corect şi în probleme concrete au dat răspunsuri concrete.() 'Sper ca în România, în Transilvania şi pe Pământul Secuiesc, problema autonomiei să aibă succes, având în vedere că în aceste zone maghiarii nu locuiesc în diasporă. In cazul în care autonomia s-ar putea realiza, oamenii de aici ar fi capabili să se autorealizeze'. Accentuez că prin aceasta ar putea fi realizate nu numai interesele personale ci şi interesele naţionale româneşti' - a adăugat Ekes Jozsef.

Kelemen Andras a menţionat că ponderea a sute de mii de semnături nu este aceeaşi cu exprimarea opiniei politice. Ekes Jozsef a mai adăugat că în cadrul democraţiei, referendumul este un pas mic dar foarte important, care va putea fi apreciat nu numai în ţară ci şi în străinătate. Sâmbătă seară politicienii au plecat la Miercurea Ciuc, urmând ca duminică să urmărească cu atenţie referendumul din Gheorgheni.

Potrivit datelor totalizate până ieri după amiază de Consiliul Naţional Secuiesc, referendumul s-a încheiat în 29 de localităţi din Scaunul Sepsi. Din 13.764 de cetăţeni cu drept de vot au votat 10.084 (73,26%), dintre care 9991 au votat pentru şi 47 împotrivă. 28 de voturi au fost nule. In zona rurală au existat 237 de recenzori voluntari, iar în municipiu 112 (12 dintre aceştia au sosit din Baraolt şi din Târgu Secuiesc). Ferencz Csaba, vicepreşedinte CNS, a menţionat: chestionarea oamenilor este mult mai dificilă în mediul urban decât în mediul rural.

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5003 - 19.02.2007

Titlul: "Si Scaunul Orbai doreşte autonomia"

Semnează: Bodor Janos

"Sondarea opiniei publice -cu urne mobile- în problema autonomiei Pământului Secuiesc a început sâmbătă în Scaunul Orbai. Recenzorii se vor afla azi la Chiuruş, iar mâine la Zăbala. ()

Ferencz Botond, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc Scaunul Orbai, a declarat că în baza rezultatelor totalizate până acum, din cele 306 persoane cu drept de vot din Boroşneu Mic au votat 246 (80,3%), toate pentru. In Dobolii de Sus, din 156 de alegători cu drept de vot au votat 85 (54,48%), toţi pentru. In Tufalău, din cele 159 de persoane cu drept de vot cu votat 98 (62,95%), dintre care una a votat împotriva autonomiei. La Surcea, din 494 de persoane cu drept de vot au votat 311. La Tamasfalău, din 420 de persoane au votat 292 (69,52%). La Telechia, din 487 de persoane au votat 365 (65,73%). La Pachia, din 251 de persoane au votat 165 (65,73%), toate pentru. La Pava, din 652 de persoane cu drept de vot au votat 316 (48,46%), toate pentru. () Ferencz Botond a declarat că aproape în fiecare localitate s-au confruntat cu probleme, din cauza UDMR care a avut grijă să stârnească neîncredere în rândul locuitorilor.

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5003 - 19.02.2007

Titlul: "Consiliul Reprezentanţilor Uniunii a decis în legătură cu lista pentru Parlamentul European"

Semnează: Farkas Reka

Tokes Laszlo nu a fost inclus pe lista candidaţilor UDMR pentru Parlamentul European. Consiliul Reprezentanţilor Uniunii (SZKT) a aprobat sâmbătă lista întocmită de consiliul operativ. Apelul Eparhiei Reformate Transilvănene (EREK), formulat cu două zile înainte, a fost respins şi a fost calificat drept şantaj. Au existat abia câteva persoane care au insistat asupra colaborării (). Majoritatea persoanelor au susţinut prin vot şi prin cuvântările rostite direcţia stabilită de Marko şi ai lui, vorbind despre candidaţi la superlativ.() S-a reiterat în mai multe rânduri faptul că nimeni, nici măcar biserica, nu are dreptul de a interveni în problema redactării listei.

'Nu pot accepta faptul că nu UDMR ar fi singurul reprezentant unitar al maghiarilor din România' -a declarat Marko Bela, preşedintele UDMR. () Inainte de evaluarea listei electorale pentru PE, el a analizat situaţia politicii interne din România, evidenţiind faptul că ţara se află într-o criză politică şi morală.() El a amintit că în locul unor probleme reale, au loc dispute legate de 'dosare, scrisori şi referendumuri', ale căror consecinţe vor fi următoarele: instituţiile importante ale statului se discreditează şi îşi pierd credibilitatea (). Marko Bela s-a referit la pericolele încercărilor de divizare. Dacă maghiarii din România vor rămâne fără reprezentanţă parlamentară, 'nu va exista dezvoltare transilvăneană, iar autoguvernările noastre nu vor putea accesa fonduri corespunzătoare. Nu vom putea progresa în privinţa legii minorităţilor, nu vom avea un sistem corespunzător de sprijin în domeniul învăţământului. Toate acestea constituie pericole care vor exista în cazul în care reprezentarea intereselor maghiarilor din România nu va fi puternică şi unitară'.

Marko Bela a declarat că are convingerea că UDMR va reuşi să se menţină puternică.() 'Nu trebuie să mergem la Bruxelles cu amintirile de dinainte de '89.() Este nevoie de doi oameni, care vor putea reprezenta serios şi cu consecvenţă poziţia UDMR' - a formulat el, făcând aluzie pentru prima oară la faptul că nu este de acord cu propunerea bisericii. 'In interesul bisericii, trebuie să resping poziţia bisericii reformate. Implicarea bisericii în dispute politice ar fi o mare greşeală (...)'- a declarat preşedintele. ()

După cuvântarea preşedintelui, au urmat cuvântările reprezentanţilor platformelor. In numele Mişcării Creştin Democrate, Puskas Balint, () a declarat că prin ultimatumuri şi ameninţări nu poate fi realizată unitatea. () Konya Hamar Sandor: () 'Trebuie să luăm la cunoştinţă faptul că membrii comunităţii maghiare transilvănene s-au scindat în prezent în trei părţi. Majoritatea celor care au luat cuvântul au susţinut argumentele lui Marko. Borbely Laszlo a numit candidatura lui Tokes drept o 'acţiune-kamikaze'. In opinia sa, 'episcopul ştie clar că nu poate avea succes'. Acesta a evidenţiat faptul că 'biserica şi politica au fiecare propriul rol, trebuie să se compenseze reciproc, însă fiecare să-şi vadă de sarcini' (). Referindu-se la cuvintele lui Marko Bela, Sogor Csaba a declarat că biserica a considerat că trebuie să ia cuvântul tocmai din cauza crizei morale amintite de preşedinte. () 'Nimeni nu pune sub semnul întrebării dreptul UDMR de a desemna candidaţi' -a afirmat Toro T. Tibor. 'UDMR are dreptul să nu ia în considerare propunerile şi aspiraţiile CNMT, () dar este bine ca legislativul să nu uite că indicele de încredere în biserică este peste 88%, fiind mult mai ridicat ca cel al UDMR' -a declarat Toro.() 'Si în afara UDMR există viaţă şi aceasta este din ce în ce mai bogată, însă din ce în ce mai nerăbdătoare' -a mai adăugat Toro T. Tibor. Disputa creată a încins spiritele, lucru care putea fi sesizat şi în cuvântarea de final a lui Marko Bela.

Votul nu a adus surprize. 87 de persoane au votat pentru lista întocmită de consiliul operativ. Toro T. Tibor şi Bakk David Laszlo din Târgu Secuiesc au votat împotrivă, iar şapte persoane s-au abţinut. Prin acest vot s-a decis ca lista candidaţilor UDMR pentru Parlamentul European să fie condusă de Nagy Zsolt, Winkler Gyula şi Korodi Attila, iar Tokes Laszlo va participa ca independent la alegerile din luna mai.

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5003 - 19.02.2007

Titlul: "Autonomiile teritoriale se înmulţesc"

Semnează: MTI/ Szekeres Attila

În regiunea spaniolă Andaluzia a început ieri referendumul privind acordarea autonomiei extinse regiunii. In cazul în care cele şase milioane de alegători vor vota pentru, Andaluzia va fi, după Catalonia, cea de-a doua regiune spaniolă care va primi autonomie extinsă în cadrul guvernului condus de Jose Luis Rodriguez Zapatero. Noua lege a statutului (.) va extinde atribuţiile regiunii în probleme legate de taxe. () După Andaluzia va urma regiunea Valencia. Noua lege a statutului a fost adoptată deja de parlamentul local, însă va trebui adoptată şi de legislativul din Madrid.

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5004 - 20.02.2007

Titlul: "Strângere de semnături în Scaunul Kezdi"

Semnează: Iochom Istvan

Organizaţiile civile din scaunul Kezdi au început în urmă cu o săptămână să strângă semnături pentru susţinerea candidaturii episcopului Tokes Laszlo la alegerile europarlamentare -am aflat de la Fekete Karoly, însărcinat cu strângerea semnăturilor în scaunul Kezdi. (...) Se strâng semnături şi în licee. La Colegiul Reformat, se strâng semnături pentru UDMR nu pentru Tokes Laszlo. La fel şi la Clubul 'Maassluis' al Pensionarilor (n.n. -din Târgu Secuiesc). In mediul rural, semnăturile se strâng într-un mod mai agresiv. La Poian, de exemplu, veteranii de război sunt ameninţaţi că în caz că nu vor semna lista Uniunii, îşi vor pierde facilităţile de care beneficiază. Se minte fără neruşinare, episcopul este denigrat în ochii adepţilor săi. Oamenii de la sate sunt ameninţaţi că maghiarii vor ajunge într-o situaţie de pericol extrem în cazul în care episcopul ar deveni europarlamentar.

Organizaţiile civile din scaunul Kezdi au început în urmă cu o săptămână să strângă semnături pentru susţinerea candidaturii episcopului Tokes Laszlo la alegerile europarlamentare -am aflat de la Fekete Karoly, însărcinat cu strângerea semnăturilor în scaunul Kezdi. El ne-a mai declarat că s-au angajat să strângă în Trei Scaune de Sus 5.000 semnături de susţinere. Până ieri, în satele din scaunul Kezdi s-au strâns 2.000 semnături. ()

In Scaunul Kezdi, UDMR trebuie să strângă până în 5 martie 12.000 semnături de susţinere. () Se strâng semnături şi în licee. La Colegiul Reformat, se strâng semnături pentru UDMR nu pentru Tokes Laszlo. La fel şi la Clubul 'Maassluis' al Pensionarilor. Majoritatea membrilor au semnat, semnează lista UDMR însă sunt şi dintre aceia care au refuzat acest lucru.

In mediul rural, semnăturile se strâng într-un mod mai agresiv. La Poian, de exemplu, veteranii de război sunt ameninţaţi că în caz că nu vor semna lista Uniunii, îşi vor pierde facilităţile de care beneficiază. Se minte fără neruşinare, episcopul este denigrat în ochii adepţilor săi. Oamenii de la sate sunt ameninţaţi că maghiarii vor ajunge într-o situaţie de pericol extrem în cazul în care episcopul ar deveni europarlamentar. Preşedintele UDMR Târgu Secuiesc, Tamas Sandor, se află şi el într-o situaţie delicată pentru că trebuie să se întoarcă împotriva celui căruia îi datorează începutul carierei sale politice, care l-a scos din anonimat.

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5004 - 20.02.2007

Titlul: "Principala lege"

Semnează: Simo Edmund

Stiind că cea mai supremă lege supremă a noastră, cunoscută de toţi sub numele de constituţie, scrie negru pe alb că patria noastră este 'un stat naţional unitar' -în baza acestui fapt, scriu rândurile de faţă nu în calitate de maghiar ci de cetăţean român-, îmi pun următoarea întrebare: am şi de facto, nu numai iluzoriu, dreptul de a-mi exprima opinia? Am dreptul să profit de dreptul meu de alegător, de dreptul de utilizare a limbii materne şi de () alte drepturi care decurg în urma cetăţeniei sau doar de drepturile care decurg din obligaţiile cetăţeneşti (taxe, impozite, statul la rând, birocraţie, să-mi ţin gura, etc.)? Dacă aici şi acum, trăim, am trăi nu doar într-un 'stat naţional unitar' ci şi într-un STAT DE DREPT din cadrul UE, nu înţeleg de ce trebuie (ar trebui) contestate voinţa, dreptul! etniei care trăieşte în interiorul graniţelor statului de a-şi exprima în comun pretenţia la autonomie teritorială, autodeterminare, descentralizare!?

În nici un stat democratic din lume nu am întâlni faptul că această voinţă este un păcat, iredentism sau trădare de patrie. Majoritatea nu ar fi alarmată spunându-i-se că maghiarii, secuii nu-şi mai încap în piele, că patria este în pericol, că vor să fure Transilvania, că sub pretextul referendumului, CNS incită, răzvrăteşte secuimea. Ca urmare, deşi îi putem spune frumoasei noastre patrii stat de drept, secuii merg să-şi exprime voinţa cu teama că fac ceva anticonstituţional, pentru care vor fi traşi la răspundere şi poate chiar vor fi pedepsiţi dacă îndrăznesc să spună DA autonomiei.

Constituţia noastră ar putea să asigure şi niscaiva drepturi comune pentru minorităţi.

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5005 - 21.02.2007

Titlul: "Contradicţiile se acutizează / UDMR este acuzată"

Semnează: Farkas Reka

În cursul acestei săptămâni, staff-ul de campanie pentru episcopul reformat de pe lângă Piatra Craiului, Tokes Laszlo, va depune o plângere la guvernul ungar împotriva UDMR, pe motiv că uniunea utilizează în folosul ei sumele alocate de autorităţile ungare pentru sprijinirea învăţământului maghiar din Transilvania.

Astfel a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Szilagyi Zsolt, preşedintele de campanie pentru Tokes. Szilagyi a subliniat: 'Autorităţile ungare au comis o mare greşeală în momentul în care au însărcinat Fundaţia Scoala -condusă de Kelemen Hunor- cu administrarea fondurilor, deoarece aceasta este fundaţia de buzunar a UDMR.' Szilagyi a declarat că deţin mai multe dovezi care atestă că UDMR 'foloseşte în alte scopuri sumele destinate sprijinirii elevilor' şi că în numeroase cazuri, UDMR le înmânează solicitanţilor sprijinul în valoare de 20.000 forinţi, asigurat de guvernul ungar, doar dacă aceştia nu susţin () candidatura lui Tokes Laszlo la alegerile PE. Szilagyi a pomenit de cazuri petrecute în diferite judeţe, în care 'activiştii UDMR i-au şantajat şi intimidat pe susţinătorii episcopului Tokes'. 'In birourile UDMR din judeţele Cluj şi Bihor, activiştii îi informau pe oameni că suma de 20.000 forinţi provine din fonduri UDMR şi o vor primi doar în cazul în care nu îl susţin pe episcopul Tokes' -a declarat Szilagyi. El a adăugat că membrii UDMR din cadrul autoguvernărilor locale îi 'şantajează' pe oameni. A dat ca exemple judeţele Cluj şi Bihor, unde 'primarii şi viceprimarii UDMR îi atenţionează pe susţinătorii lui Tokes că nu vor mai primi subvenţii la plata energiei termice.' Szilagyi a mai afirmat că în mai multe localităţi, UDMR strânge semnături cu ajutorul copiilor.

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5006 - 22.02.2007

Titlul: "Fidesz îl susţine pe Tokes Laszlo"

Semnează: MTI-kas

Fidesz salută participarea la alegerile europarlamentare din luna mai a lui Tokes Laszlo, episcop reformat de Piatra Craiului, preşedinte al Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania -a declarat ieri, la Budapesta, Orban Victor, preşedintele Fidesz. El a adăugat că îl susţin pe Tokes Laszlo 'cu braţele deschise'. In replică, Marko Bela, preşedintele UDMR, a declarat că Orban Viktor nu a fost informat în mod adecvat în legătură cu situaţia existentă în Transilvania în contextul alegerilor pentru Parlamentul European, ca urmare nu avea de unde să ştie că în cazul în care Fidesz susţine divizarea, există posibilitatea ca maghiarimea transilvăneană să rămână fără reprezentanţi la Bruxelles.

In urma discuţiilor purtate la Budapesta cu Tokes Laszlo, Orban Viktor a declarat: regretă faptul că forţele politice transilvănene nu au ajuns la un numitor comun în privinţa candidatului pentru alegerile europarlamentare, deşi interesele maghiarilor care trăiesc în Transilvania () ar fi necesitat o reprezentanţă puternică şi unitară a maghiarilor din România la Bruxelles. ()

'Noi considerăm că Tokes Laszlo () îi poate reprezenta în mod corespunzător la Bruxelles pe maghiarii transilvăneni nu numai în probleme generale, ci şi în cea mai importantă problemă, cea a autonomiei maghiarilor care trăiesc în Transilvania' -a declarat Orban Viktor.

'Am impresia că Orban Viktor nu a fost informat în mod corespunzător (...) şi probabil tocmai din această cauză a promis sprijinirea unui candidat independent' - a declarat Marko Bela. () La alegeri trebuie obţinut un număr foarte mare de voturi, astfel că un candidat maghiar independent nu poate ajunge în Parlamentul European. Candidatul independent poate obţine () cel mult privarea maghiarilor transilvăneni de reprezentanţi la Bruxelles, în cazul în care UDMR nu ar atinge nici ea pragul electoral. Convingerea lui Marko este că UDMR va atinge pragul necesar şi, ca urmare, maghiarimea transilvăneană va avea reprezentanţă. In opinia lui Marko, în cazul în care Orban Viktor ar fi fost lămurit în legătură cu aceste lucruri, nu s-ar fi implicat în desfăşurarea în Transilvania a alegerilor pentru PE. Ar fi fost bine ca FIDESZ să poarte consultări cu UDMR înainte să adopte o asemenea poziţie. 'Suntem o organizaţie partener în cadrul Partidului Popular European şi obligaţia primordială a unei organizaţii partener este să sprijine în alegeri cealaltă organizaţie'- a declarat preşedintele UDMR. Politicianul consideră că nu este bine ca partidele din Ungaria să spună cum să se procedeze şi pe cine să desemneze organizaţia maghiarilor din România. () 'Noi suntem politicieni maghiari transilvăneni responsabili. Fireşte că avem pretenţia să fim sprijiniţi pentru ca maghiarimea transilvăneană să aibă o reprezentanţă cât mai puternică.

* * *
sus


Publicaţia săptămânală: "Szekely hirmondo" , nr.7 - 23.02-01.03.2007

Titlul: "Referendum pentru autonomia Pământului Secuiesc / Continuă cu indiferenţă"

Fiecare comunitate naţională valorează şi merită atât cât face ea pentru soarta sa. Această concluzie se poate trage din centralizarea rezultatelor de până acum ale referendumului -consideră organizatorii, liderii Consiliului Secuiesc din Scaunul Sepsi. Acelaşi lucru l-am putea spune şi noi. Datele statistice ale referendumului reflectă bine unde există o comunitate indigenă, unită, solidară () şi unde a fost ea diluată de regimul anterior şi de cel actual. Este suficient să ne gândim numai la municipiul reşedinţă de judeţ, la Ozun sau la Chichiş, unde s-a putut constata un procent de participare de numai 50% sau poate unul şi mai ruşinos.

() Si la Sfântu Gheorghe, oamenii aşteaptă ca recenzorii să le bată la uşă, dar pentru aceasta ar fi nevoie de voluntari. De asemenea, se poate constata că există şi cetăţeni conştienţi, care nu aşteaptă să apară urna mobilă () ci votează la urne fixe.

Nici săptămâna trecută nu a trecut fără diversiuni. Autorul este, şi de data aceasta, necunoscut. Gospodăriile comunităţii de ţigani au fost umplute de fiţuici, în care se spunea că la CNS se împart ajutoare în valoare de 500 lei. Rromii nevinovaţi au invadat sediul celor care organizează referendumul, obstrucţionând munca timp de o zi.

() In Scaunul Sepsi 99% din persoanele chestionate vor autonomie. A scăzut considerabil doar procentul de participare, mulţi refuză să-şi exprime opinia. Numărul voturilor pentru oferite de români este, în continuare, considerabil. La Sfântu Gheorghe s-au înmulţit însă răspunsurile negative. Poate că acesta este 'rezultatul' trist al politizării noastre greşite. Până în prezent, în provincie au votat 76% din locuitori şi doar 57 a votat cu 'nu'. In timp ce în provincie 237 recenzori au umblat cu urnele din casă în casă, la Sfântu Gheorghe 134 de voluntari şi-au asumat această muncă. Conform planurilor, referendumul va dura până în 25 februarie, dar în cazul în care nu se va reuşi să se ajungă la fiecare locuitor, oganizatorii vor prelungi termenul. Alăturat, în chenar, sub titlul "Un singur 'nu' în Scaunul Orbai!", se menţionează: "Sâmbătă, a început şi în Scaunul Orbai chestionarea cu urne mobile în problema pretenţiei la autonomia. La Boroşneu Mic, din 306 de alegători au votat cu 'da' 246 (80,3%). La Dobolii de Sus, toţi cei 85 alegători (54,48% din numărul total al locuitorilor) s-au pronunţat pentru. La Tufalău, din cele 159 persoane cu drept de vot şi-au exprimat voinţa 98 (62,95%), fiind exprimat un singur vot negativ. La Surcea, din 494 au votat 311 (62,92%), la Tamaşfalău, din 420 au votat 292 (69,52%), la Telechia, din 487 au votat 365 (74,94%), la Pachia, din 251 au votat 165 (65,73%), cu toţii votând cu 'da'. La Pava, din cele 652 de persoane cu drept de vot, recenzorii au contactat 316 (48,46%), toate votând cu 'da'. La închiderea ediţiei, la Chiuruş se derula din plin chestionarea cu urne mobile. Marţi se va continua la Zăbala şi la Peteni, iar la sfârşitul săptămânii îşi pot exprima opiniile locuitorii din Tufalău, Comandău, Brateş şi Boroşneu Mare -ne-a informat Ferencz Botond, preşedintele Consiliului Secuiesc din Scaunul Orbai.

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5007 - 23.02.2007

Titlul: "Referendum / La Sfântu Gheorghe s-a prelungit"

Semnează: Farkas Reka

Până în prezent, Consiliul Naţional Secuiesc a reuşit să centralize 90.000-100.000 voturi exprimate cu ocazia referendumului de pe Pământul Secuiesc. () In scaunul Sepsi, referendumul s-a finalizat în 31 de sate; participarea a fost de 71,97%; şi-au exprimat votul 12.034 persoane, 99% din acestea votând pentru. Chestionarea populaţiei continuă la Dalnic, Reci şi Hăghig şi s-a cerut o prelungire în cazul municipiului Sfântu Gheorghe. () Deocamdată nu vor fi organizate referendumuri la Araci, Vâlcele, Hetea, Ariuşd şi Băcel din lipsă de voluntari.

Strada Kos Karoly, centrul şi strada Ciucului separă oraşul Sfântu Gheorghe în două lumi diferite. In 'regiunea inferioară', recenzorii au întâmpinat mult mai multe refuzuri. () Se găsesc mulţi cetăţeni de etnie română care votează pentru dar şi maghiari care votează împotrivă. In strada Sporturilor, locatarii de etnie română ai unei scări de bloc nu numai că i-au 'alungat' pe recenzori dar au şi cântat în scara blocului 'Noi suntem români'. O curiozitate tristă este şi aceea că din rândul populaţiei maghiare, cei mai indiferenţi sunt tinerii. ()

CNS a anunţat miercuri la poliţie că va prelungi desfăşurarea referendumului din Sfântu Gheorghe cu 10 zile.

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5007 - 23.02.2007

Titlul: "Asociaţia Naţională a Preoţilor Unitarieni / Il susţine pe Tokes Laszlo"

Asociaţia Naţională a Preoţilor Unitarieni a susţinut întotdeauna asumarea de către preoţi a unui rol în viaţa publică. Tokes Laszlo este cel mai potrivit să ne reprezinte, în Parlamentul European, interesele confesionale şi pe cele ale comunităţii noastre naţionale, datorită consecvenţei () de care a dat dovadă atât în dictatura comunistă cât şi perioada de după schimbarea regimului.

Am luat la cunoştinţă faptul că membrii conducerii UDMR au respins dur intenţia conducătorilor Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, a Prezidiului Eparhiei Reformate Transilvănene şi a Colegiului Episcopilor, de a se întocmi listă comună a candidaţilor maghiarilor transilvăneni. In urma deciziei acestora, reprezentarea parlamentară europeană a maghiarilor transilvăneni este grav periclitată.

(...) Respingem în mod ferm un viitor în care în loc să fie reprezentate, la nivel internaţional, interesele noastre reale, se conturează aspiraţia accederii la putere a unui grup restrâns de interese.()

Salutăm poziţia responsabilă de susţinere manifestată de Prezidiul Eparhiei Reformate Transilvănene , de Colegiul Episcopilor şi de preoţii reformaţi (...) faţă de comunitatea noastră naţională. Totodată îl asigurăm pe Tokes Laszlo de sprijinul nostru deplin în candidatura sa la alegerile parlamentare europene.

Prezidiul Asociaţiei Naţionale a Preoţilor Unitarieni adresează un apel preoţilor şi enoriaşilor Bisericii Unitariene Transilvănene, cerându-le să sprijine prin semnăturile lor candidatura lui Tokes Laszlo, după care să-l voteze în cadrul alegerilor ().

Avem convingerea că prin Tokes, maghiarimea transilvăneană va avea un reprezentant demn în cadrul Parlamentului European.

Asociaţia Naţională a Preoţilor Unitarieni: Kovacs Istvan (preşedinte), Csete Arpad (secretar)

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5008 - 24.02.2007

Titlul: "Veşnic supravegheaţii"

Semnează: Bogdan Laszlo

În urmă cu câteva zile, Serviciul Român de Informaţii a informat comisia parlamentară de supraveghere a activităţii Firmei în legătură cu activitatea sa şi, aşa cum a declarat Radu Stroe, preşedintele liberal al comisiei, conducătorul serviciului de informaţii, George Cristian Maior, va da în curând citire, în faţa Parlamentului, unui raport legat tocmai de cazurile de supraveghere în curs de desfăşurare. Printre acestea se numără, pe un loc prioritar, şi permanentele supravegheri de pe Pământul Secuiesc. In opinia lui Stroe, aspiraţiile la autonomie neliniştesc Firma. S-au întocmit şi rapoarte secretizate în legătură cu 'organizaţii separatiste de pe Pământul Secuiesc', rapoarte pe care, conform legii, serviciul de informaţii le-a înaintat comisiei. Aceasta ar dori să le desecretizeze, pentru ca rapoartele să poată ajunge şi în Senat, având în vedere că parlamentarii sunt neliniştiti () din cauza aspiraţiilor autonomiste ale celor de pe Pământul Secuiesc, aspiraţii care îi îngrijorează nu numai pe agenţii cu experienţă ai mult încercatei Firme, ci şi pe conducătorii ţării. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile lui Maior, în momentul în care evidenţiază că materialele secretizate ale supravegherilor au fost înaintate în permanenţă instituţiei prezidenţiale şi guvernului, ministerului de interne şi, mai mult decât atât, chiar şi procuraturii (!). După cum se ştie, în lupta nefastă dintre preşedintele statului şi premier -în cazul în care se poate da crezare declaraţiei premierului Tăriceanu- Serviciul Român de Informaţii a jucat un rol destul de îndoielnic. In legătură cu scandalul privind privatizarea domeniului energetic a reieşit că cei de la serviciul de informaţii au interceptat în permanenţă convorbirile telefonice ale miniştrilor şi secretarilor de stat, informându-l pe Traian Băsescu în legătură cu toate acestea. Acuzaţia lui Tăriceanu -potrivit căreia preşedintele se foloseşte de serviciul de informaţii pentru exercitarea unor presiuni politice- nu pare nefondată, mai ales că în raportul lui Maior, pe lângă scandalul privind privatizarea domeniului energetic şi dubioasele aspiraţii la autonomie ale celor de pe Pământul Secuiesc, se aminteşte şi de ciudata privatizare a societăţii Petrom. Si în acest caz, serviciul de informaţii -a afirmat el- a supravegheat în permanenţă. Toate acestea au fost declarate de ambiţiosul conducător al serviciului de informaţii înaintea reorganizării serviciilor (), reorganizare care ar putea începe înainte de adoptarea pachetului de legi privind siguranţa naţională. Da, Firma se află de partea cea bună (), luptă în interesul patriei şi tocmai de aceea s-a pus un accent mai mare pe separatismul maghiar suspect, separatism care, după cum se ştie, reprezintă pentru politicienii români ceea ce reprezintă roşul pentru tauri. (...) Parafrazând declaraţia renumitului partid România Mare, noi rămânem ceea ce am fost şi până acum: veşnic supravegheaţii. Asta este soarta noastră."

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5008 - 24.02.2007

Titlul: "Se doreşte trimiterea de militari pe Pământul Secuiesc"

Semnează: MTI/ Mediafax/ Farkas Reka

Partidul România Mare va solicita, luni, Parlamentului ca trupele româneşti din Irak şi Afganistan să fie retrase şi dislocate în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, pentru că acestea sunt antrenate pentru lupte cu teroriştii, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, secretarul general al PRM, Gheorghe Funar. 'Este nevoie de prezenţa lor acolo pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi pentru respectarea legii', a afirmat Funar. El susţine că şi CSAT trebuie să se implice deoarece are atribuţii legale privind restabilirea ordinii constituţionale, dislocarea şi relocarea pe teritoriul naţional a unităţilor militare. 'Situaţia din Secuime impune un asemenea demers şi în felul acesta se va termina cu pretenţiile iredentiştilor care vor autonomie teritorială', a mai precizat secretarul general al PRM. El a comunicat că a depus şi o plângere penală împotriva şefilor Poliţiei şi Jandarmeriei, precum şi a conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru că nu au intervenit în stoparea referendumurilor din Secuime.

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5009 - 26.02.2007

Rubrica: "Stirile sfârşitului de săptămână"

Titlul: "Tom Lantos a discutat cu Marko"

Semnează: MTI / Mediafax / Mozes Laszlo

În cadrul întâlnirii de vineri seara de la Bucureşti, Tom Lantos, preşedintele Comitetului pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor a SUA, l-a întrebat pe preşedintele UDMR, Marko Bela, despre situaţia politicii interne din România, situaţia minorităţilor şi stadiul proiectului de lege privind minorităţile. Totodată, Lantos s-a interesat şi în legătură cu relaţiile României cu Uniunea Europeană şi cu SUA. 'Marko Bela a sintetizat situaţia politicii interne şi externe. L-a informat pe Tom Lantos în legătură cu situaţia învăţământului universitar în limba maternă, utilizarea limbii maghiare în administraţia publică şi starea proiectului de lege privind minorităţile' -se arată în comunicatul remis de oficiul vicepremierului."

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5010 - 27.02.2007

Titlul: "Elevii români despre regionalizare / Mai aproape de autonomie"

Semnează: Farkas Reka

Regionalismul a învins -cel puţin în după-amiaza de debate organizată (n.n. -în data de 23 februarie) pentru elevii români la Grupul Scolar Mihai Viteazul (sic!) (n.n. -este vorba despre Colegiul Naţional Mihai Viteazul) din Sfântu Gheorghe. Iniţiativa nu este ceva nou. Echipe de elevi organizează de ani de zile debate-uri. () Seria de conferinţe iniţiată de Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică (ARDOR) împreună cu Asociaţia Pro Democraţia şi cotidianul 'Cotidianul', se intitulează 'Utilizarea corespunzătoare a democraţiei'. Din această serie a făcut parte şi dezbaterea desfăşurată la Sfântu Gheorghe, sub titlul 'Regionalizarea asigură condiţiile pentru democraţia locală?'. Elevii oratori au avut parteneri renumiţi: Cristian Pârvulescu -din partea Pro Democraţia şi Marius Cosmeanu -ziarist la 'Cotidianul'. Datorită locaţiei şi tematicii, dezbaterea a devenit () o adevărată probă a democraţiei şi a reieşit că se poate discuta cu lejeritate despre probleme delicate, cum ar fi democraţia.

Regionalismul este util în primul rând pentru că sfera decizională ajunge să fie mai aproape de oameni () -a fost argumentaţia lui Radu Cotarcea, elev la şcoala românească din Sfântu Gheorghe. () In democraţie este nevoie de autonomia individului şi a comunităţii -a afirmat politologul Cristian Pârvulescu. După părerea sa, este ciudat că România s-a proclamat stat naţional unitar, când de-a lungul istoriei sale a fost şi stat federal. Cele două uniri -din 1859 şi din 1918- nu au soluţionat problema reintegrării regiunilor rămase mai în urmă. Singurul câştigător a fost Bucureştiul. Reorganizarea regională ar contribui la o mai bună dezvoltare a regiunilor rămase mai în urmă -a opinat el, adăugând însă că acest lucru nu trebuie să capete o coloratură etnică. Actuala organizare administrativă este necorespunzătoare, regiunile foarte mici nu sunt competitive -a subliniat Pârvulescu. Marius Cosmeanu a atras atenţia asupra riscurilor. A amintit exemplul Tării Bascilor unde, după câştigarea statutului autonom, au început să revendice independenţa. Pârvulescu l-a corectat, afirmând că foarte puţini basci revendică independenţa, majoritatea fiind mulţumiţi de actualul statut al regiunii. Au fost enumerate exemple din Europa occidentală, diferite forme de stat, s-a analizat împărţirea regională din Franţa, Spania, Italia. Pârvulescu a declarat: regionalismul poate fi imaginat numai în statele naţionale unitare. După părerea sa, inegalitatea din România de azi a fost provocată tocmai de actuala structurare politică, de distribuirea preferenţială a fondurilor. () In opinia lui Cosmeanu, regionalismul poate funcţiona în statele cu o democraţie seculară însă în cazul statelor fragile, asemeni României, nu este sigur că va da rezultate. Rezultatul concursului de debate a fost decis de cei din sală: 30 i-au sprijinit pe susţinătorii regionalismului, 23 -pe opozanţii acestuia. Interesant este că majoritatea elevilor au fost convinşi de argumentele pro, în timp ce majoritatea opozanţilor au provenit din rândul profesorilor şi al invitaţilor mai în vârstă. Discuţiile au continuat, oaspeţii răspunzând întrebărilor celor prezenţi în sală. In opinia lui Pârvulescu, aderarea la UE consolidează conştiinţa regională. El a precizat că pe parcursul dezbaterilor, s-au pronunţat argumente în favoarea modelului asemănător celui francez, regionalismul administrativ introdus în urmă cu 24 de ani în Franţa având rezultate semnificative. In România au fost câteva încercări însă ceea ce s-a introdus nu funcţionează iar toate semnele arată că România se teme de regionalism. In opinia sa, în anii următori trebuie organizate dezbateri pe marginea diferitelor modele, trebuie găsit cel mai corespunzător şi trebuie modificată constituţia. () Ambii invitaţi au considerat că regionalismul este inevitabil, acesta trebuie să devină o practică a democraţiei, în care referendumurile au un rol mare, cetăţenii se pot implica şi la modul direct în decizii care îi vizează. Pe parcursul discuţiilor s-a pomenit şi de pretenţia la autonomia Pământului Secuiesc şi referendumul care se desfăşoară acum. Declaraţiile invitaţilor au fost mai reţinute, ei au încercat să se delimiteze de caracterul etnic al problemei însă Pârvulescu a arătat că în anii următori trebuie găsită o soluţie pentru satisfacerea pretenţiilor secuilor însă, în paralel, şi pentru ocrotirea românilor de aici. Au recunoscut că politicienii de la Bucureşti, presa nu cunosc situaţia de aici, o tratează ca pe un subiect de senzaţie, o dramatizează în mod exagerat.

Dezbaterea, discuţia din după-amiaza zilei de vineri (n.n. -23 februarie) a fost interesantă, cu atât mai mult cu cât, deşi a avut loc la Sfântu Gheorghe însă într-un mediu exclusiv românesc, a fost altfel decât eram obişnuiţi în asemenea cazuri. In multe cazuri, argumentele au coincis cu cele care susţin autonomia teritorială, ideile schiţate s-au asemănat din multe puncte de vedere cu ceea ce ar dori cei care trăiesc aici şi, mai important decât toate, ele au fost acceptate de majoritatea tinerilor români adunaţi în sală. () O astfel de practicare a democraţiei oferă speranţa că mai devreme sau mai târziu, se va crea un dialog între comunitatea română şi cea maghiară şi vom putea discuta nu numai între noi despre problemele mai delicate. Acesta ar fi un pas foarte important către regionalism, către autonomie."

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5011 - 28.02.2007

Titlul: "Tokes Laszlo la Sfântu Gheorghe / Işi asumă reprezentanţa maghiarimii transilvănene"

Semnează: Farkas Reka

Aş dori să-i reprezint la Bruxelles pe toţi maghiarii din România, începând cu Marko Bela, Szasz Jeno, UDMR, Uniunea Civică Maghiară, biserici, sfera civilă şi reprezentanţa autoguvernărilor- a accentuat ieri la Sfântu Gheorghe, Tokes Laszlo, episcopul reformat de pe lângă Piatra Craiului, care doreşte să participe la alegerile europarlamentare în calitate de candidat independent. El a acceptat să candideze la cererea a şase organizaţii civice şi din acest motiv nu se consideră independent.

Ieri înainte de masă, episcopul s-a întâlnit cu preoţii eparhiei reformate Sepsi, iar după amiază a participat la un forum civic organizat la biserica reformată din Simeria. In cadrul conferinţei de presă a atras atenţia asupra faptului că () datoria sa este să reprezinte interesele bisericilor în Parlamentul European.() Tokes Laszlo a adresat mulţumiri tuturor celor care l-au susţinut prin semnăturile lor şi celor care s-au implicat în acţiunea de strângere a semnăturilor. () El a evidenţiat zona Bazinului Baraolt, unde în locul celor 3000 de semnături s-au în plus aproape 1500 de semnături. () După cum s-a exprimat episcopul, 'autonomia, mai exact autonomia teritorială a Pământului Secuiesc constituie o problemă cheie a politicii naţionale'. 'Nu pornesc în alegeri împotriva UDMR. Această uniune nu trebuie confundată cu liderii ei'- a evidenţiat el.

'Rugămintea noastră este ca toată lumea să ne susţină'- a declarat Szilagyi Zsolt, şeful de campanie. El nu a putut furniza date concrete. Urmează ca acestea să fie centralizate în a doua parte a săptămânii. In cazul în care ritmul acţiunii de strângere a semnăturilor va rămâne acelaşi, se va reuşi strângerea a peste 100.000 de semnături. () Răspunzând unei întrebări adresate de un ziarist, Szilagyi a declarat că Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania (EMNT) a susţinut în permanenţă întocmirea unei liste comune transilvănene. Dacă cineva poate fi acuzat de divizarea unităţii, aceştia sunt conducătorii UDMR şi nu Tokes Laszlo.

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5011 - 28.02.2007

Titlul: "UDMR în campanie / Reprezentarea zonei Trei Scaune la Bruxelles"

Semnează: Farkas Reka

Programul UDMR se referă la dezvoltare şi la viitor -a accentuat Albert Almos, preşedintele organizaţiei teritoriale UDMR Trei Scaune, în sala Gabor Aron a Bibliotecii Judeţene Bod Peter, unde ministrul delegat pentru comerţ, Winkler Gyula, candidat la alegerile europarlamentare, s-a întâlnit cu oameni de afaceri, primari şi conducători de instituţii din Trei Scaune. In cadrul discuţiilor pe teme economice, oaspetele a accentuat că zona Trei Scaune trebuie reprezentată la Bruxelles în interesul dezvoltării locale.

Albert Almos a declarat că UDMR doreşte să pună în prim plan dezvoltarea economică () şi tocmai din această cauză pe lista electorală a PE trebuie să figureze specialişti care cunosc funcţionarea Parlamentului European.

Winkler Gyula, ocupantul locului al doilea pe lista UDMR pentru alegerile europarlamentare, a declarat că () în prezent există posibilităţi de descentralizare care permit înfiinţarea de asociaţii ale autoguvernărilor şi adoptarea unor măsuri de dezvoltare de către autoguvernările locale şi judeţene. Toate aceste lucruri necesită purtarea unor dialoguri între reprezentanţii UDMR şi oamenii de afaceri. () UDMR doreşte să construiască Europa comunităţilor şi pentru acest lucru este necesară reprezentarea la modul agresiv a imaginii caracteristice a Pământului Secuiesc.()

Zona Trei Scaune trebuie reprezentată la Bruxelles în cadrul reprezentanţei UDMR în Parlamentul European. () In cadrul dezbaterii organizate cu această ocazie la biblioteca judeţeană s-a amintit de importanţa, pentru această zonă, a autostrăzii Transilvania de Nord, a aeroportului de la Ghimbav şi de necesitatea formulării unor priorităţi cum ar fi turismul balnear, priorităţi care să nu fie prevăzute de Bucureşti, ci să fie stabilite la nivel local.

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5011 - 28.02.2007

Titlul: "Semnături cu orice preţ!"

Semnează: Farkas Reka

"Nici măcar nu a demarat campania pentru alegerile europarlamentare şi deja s-a ajuns la o situaţie conflictuală pe marginea strângerii de semnături. Acuzaţiile şi discreditarea reciprocă sunt la ordinea zilei.()

Această competiţie legată de strângerea semnăturilor a scos la iveală foarte multe mizerii.

(...) Primele ştiri -potrivit cărora emiterea formularea necesare obţinerii sprijinului în domeniul învăţământului ar fi fost condiţionată de semnarea listei UDMR- a generat o mare indignare. () Zilnic soseau persoane care se plângeau de poştaşi care acordă pensiile doar în schimbul acordării semnăturilor.() Semnăturile se strâng totuşi, iar după o săptămână şi jumătate, UDMR a anunţat deja strângerea a 130.000 de semnături. Acest lucru nu trebuie să ne mire, () având în vedere că de multe ori s-a recurs la mijloace mârşave.

De partea cealaltă, activitatea este mai anevoioasă şi se desfăşoară într-un ritm mai lent. Sunt puţini voluntari care se angajează la această activitate fără să primească nici un ban.() Aici în Sfântu Gheorghe, unde în prima săptămână s-a respectat cu stricteţe separarea celor două cazuri, recenzorii s-au confruntat cu reproşuri permanente din partea cetăţenilor, care au întrebat de ce nu pot semna şi formularul de susţinere a lui Tokes Laszlo.

UDMR promite o campanie pozitivă, însă cele întâmplate până acum dovedesc contrariul. Despre obiectivele şi planurile UDMR aproape că nu se ştie nimic, programul acesteia fiind necunoscut.

Pornirea în alegeri a candidatului independent Tokes Laszlo a încins spiritele, însă a şi animat viaţa noastră politică. UDMR este supărată din cauza apariţiei unui contracandidat neaşteptat, însă o parte semnificativă a societăţii maghiarilor transilvăneni se bucură de această situaţie de competitivitate.

Retorica, potrivit căreia doar prin solidaritate putem obţine rezultate, este valabilă şi astăzi. Insă unitatea forţată a devenit incomodă pentru multe persoane. UDMR, care devine din ce în ce mai dictatorică, îşi pierde din ce în ce mai mult credibilitatea.

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5011 - 28.02.2007

Titlul: "Se pare că bomba va exploda"

Semnează: Lorincz Bela/ Sfântu Gheorghe

Îmi fac griji pentru maghiarii din România -a formulat senatorul Puskas Balint din Trei Scaune, atunci când a declarat că nu crede că există prea multe şanse ca membrii Consiliului Reprezentanţilor Uniunii (SZKT) să poată modifica decizia UDMR. () Stimate domnule senator! Si eu îmi fac griji pentru destinul maghiarilor din România, având în vedere că actuala situaţie -care nu va duce nici pe departe la dialog şi la reconciliere- va diviza şi mai mult oamenii. Mai mult decât atât, îi va face să devină duşmani. La începutul anului, UDMR i-a chemat la dialog pe conducătorii organizaţiilor civile şi pe conducătorii altor organizaţii, iar acum observăm tocmai contrariul. Situaţia s-a înrăutăţit atunci când Consiliul Naţional Secuiesc (SZNT) a solicitat opinia alegătorilor în legătură cu autonomia judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş. Aş dori să evidenţiez că sondajul a fost denumit greşit referendum, lucru care a revoltat viaţa politică. () Incă de la început, conducerea UDMR a fost împotriva acestui sondaj de opinie. Mai mult decât atât, a încurajat autoguvernările să nu se implice în această problemă, deoarece este anticonstituţională şi inutilă.

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5012 - 01.03.2007

Titlul: "Autonomia este de interes vital/ Interviu cu Tokes Laszlo"

Semnează: Farkas Reka

Tokes Laszlo, episcopul reformat pe de lângă Piatra Craiului, candidat independent la alegerile europarlamentare, a fost marţi oaspetele localităţii Sfântu Gheorghe. Deocamdată lupta se duce pentru semnături. Am discutat cu Tokes Laszlo în legătură cu atacurile lansate la adresa lui, cu acuzaţiile care i s-au adus şi cu proiectele şi programul său.

Cine este cel care divizează unitatea?

Farkas R.: -De când aţi anunţat că veţi canida ca independent la alegerile europarlamentare, conducătorii UDMR au început să lanseze atacuri vehemente şi să formuleze foarte multe acuzaţii, dintre care una ar fi cea legată de divizarea unităţii. Care este părere d-voastră?

Tokes L.: De divizarea unităţii vorbeşte tocmai cel care ne-a respins, prin induceri în eroare, tergiversări şi diferite trucuri, apelul la solidaritate. Acum ne pregătim să publicăm un volum care dovedeşte faptul că Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania s-a străduit cu consecvenţă, din luna ianuarie 2004, să realizeze solidaritatea şi dialogul. La Băile Tuşnad, am susţinut expuneri împreună cu Marko Bela. Incepând din luna noiembrie ne-am întâlnit în mai multe rânduri şi am discutat despre minimul naţional maghiar, despre crearea forumului naţional maghiar şi despre întocmirea unei liste parlamentare maghiare transilvănene comune. In tot acest timp s-a lăsat impresia că dialogul ar fi ceva serios. In ultimul moment, consiliul operativ a anulat posibilitatea solidarităţii, neacordându-i nici o şansă. Nici de această dată nu am fost în stare să ne supărăm, ci am continuat demersurile. Eu am afirmat că o situaţie de compromis ar fi ca senatorul Sogor Csaba să se situeze pe locul al doilea pe listă. Preşedintele republicii, Solyom Laszlo, a luat cuvântul şi a sugerat acelaşi lucru. S-a pronunţat şi Eparhia Reformată Transilvăneană, care a adresat o scrisoare deschisă Consiliului Reprezentanţilor Uniunii. () Conducerea UDMR nu are baza morală şi politică să formuleze acuzaţia de divizare. Ea este cea care divizează maghiarimea transilvăneană.

O şansă care nu trebuie ratată

Farkas Reka: In cadrul şedinţei CRU s-a afirmat că domnul episcop ar fi păcălit UDMR şi că problema candidaturii dumneavoastră nu a fost ridicată în cadrul nici unei discuţii.

Tokes L: Szilagyi Zsolt şi Toro Tibor au făcut propunerea ca Marko Bela şi Tokes Laszlo să fie în fruntea listei. Prin acest fapt am fi putut reprezenta, la cel mai înalt nivel, unitatea maghiarimii transilvănene.() Mă arunc în această situaţie de compromis, deoarece provocarea este mare. Putem reprezenta problema autonomiei şi a autodeterminării naţionale la un nivel înalt în Europa şi nu trebuie să ratăm această posibilitate. Nu văd să existe vreo garanţie ca cei de pe lista UDMR să reprezinte corespunzător autonomia.

Miza este viitorul Pământului Secuiesc

Farkas Reka: -Dacă se vor strânge semnăturile şi dacă participarea d-voastră la alegeri va fi aprobată, cum vă veţi susţine candidatura?

Tokes L:- Programul UDMR poate fi oricum reprezentat. Mă gândesc în primul rând la concepţia de autonomie. Eu aş reprezenta cu adevărat autonomia nu ca cei care îşi aduc aminte de ea numai în timpul campaniei electorale. Autonomia constituie elementul cheie al politicii maghiare transilvănene, aşa cum pentru români, elementul cheie este concepţia de stat naţional unitar. Mutatis mutandis. Bineînţeles că trebuie să elaborăm un program referitor la toate domeniile vieţii. Aş pune un accent deosebit pe viaţa economică. Aş evidenţia că în Europa, regiunile locuite de minorităţi, care dispun de autonomie teritorială, sunt cele mai dezvoltate regiuni. Catalonia este, după cum se ştie, cea mai dezvoltată regiune a Spaniei, iar Tirolul de Sus este cea mai dezvoltată regiune a Italiei. Sper că acesta va fi viitorul Pământului Secuiesc. Pământul Secuiesc va fi inima României. Dacă nu, cu siguranţă va fi inima Transilvaniei. Autonomia este o problemă cheie a propăşirii economice a Pământului Secuiesc.

Sanse şi pericole la orizont

Farkas R: Uniunii Europene îi place să se delimiteze de problema minorităţilor şi mai degrabă lasă soluţionarea acesteia în sarcina statelor. Autonomia este o problemă foarte delicată. Un singur om poate convinge mai greu un asemenea organism. Pe cine puteţi conta ca şi partener în această activitate?

Tokes L:- De fapt este doar o problemă de abordare, având în vedere că Europa simpatizează cu autonomiile deja existente.() Belgia este un exemplu clasic de autonomiei. Problema trebuie abordată din punct de vedere al drepturilor omului şi prin prisma regionalismului şi astfel ajungem la autonomie. Nu se poate spune că Europa nu este interesată de această problemă. Mai degrabă aş spune că Europa este iritată de situaţia conflictuală a minorităţilor. Dacă această problemă 'poate fi servită' în mod corespunzător, atunci, în opinia mea, vom găsi aliaţi corespunzători. Ca aliaţi direcţi îi vom găsi pe reprezentanţii teritoriilor autonome aparţinând unor ţări cum ar fi Spania şi Finlanda. Cu siguranţă ne putem baza pe echipa Intergroup, al cărei vicepreşedinte este Tabajdi Csaba. () Sper că sistemul creştin de valori constituie o forţă serioasă de integrare.

Farkas R: - Trebuie să se ţină cont de faptul că ar putea exista piedici în calea candidaturii dumneavoastră. Ce se va întâmpla în cazul în care nu vor putea fi strânse cele o sută de mii de semnături?

Tokes L: - S-ar putea să fiu înlăturat de pe paleta politică prin intermediul brutalităţii politice. () Sper totuşi că se vor aduna cele o sută de mii de semnături. Fiecare om cu sentimente democratice, fiecare partid cu valori într-adevăr democratice şi sfera civică trebuie să se pregătească şi să nu accepte dictatele antidemocratice, care îi afectează cel mai mult pe maghiari."

* * *
sus


Publicaţia săptămânală: "Szekely hirmondo" , nr.8 - 02-08.03.2007

Titlul: "Preşedintele despre biserici / Au două locuri"

Semnează: Kiss Edit

La sfârşitul săptămânii trecute, Mişcarea Creştin Democrată Maghiară din România (RMKDM) şi-a ţinut Congresul în oraşul Covasna. La deschidere a participat şi Marko Bela, care a evidenţiat că, în anii trecuţi, colaborarea dintre UDMR şi RMKDM a fost una exemplară, ceea ce demonstrează că pluralismul poate fi exercitat în cadrul organizaţiei unitare.

Totodată, el a accentuat că şi pentru maghiarimea transilvăneană reprezintă un pericol grava criză politică şi morală constatată în viaţa publică românească. Ca o consecinţă a acesteia s-au accentuat simţitor naţionalismul şi antimaghiarismul în România.

'Biserica face parte din politică, preoţii sunt prezenţi şi aici, la congresul Mişcării Creştin Democrate, şi pentru noi este important ca preoţii să aibă un cuvânt de spus în viaţa noastră publică însă nu putem accepta să participe la disputa politică zilnică' -a spus Marko Bela.

Legat de candidatura lui Tokes Laszlo, preşedintele UDMR a declarat: 'Fie la Bruxelles, fie în altă parte, dacă noi vorbim în mai multe feluri, dacă accentuăm mai multe opinii, vom fi asculţi dar în spatele nostru vor zâmbi şi nu vom putea aştepta la nici un fel de ajutor'. In opinia sa, un candidat independent, 'fie vorba de Tokes Laszlo, sau de altcineva', nu poate aduna un număr corespunzător de voturi. In cel mai rău caz, este posibil să nu intre nici UDMR', însă el are convingerea că 'acest lucru nu se va întâmpla'.

'De altfel, constat că deja şi Fidesz face propuneri pentru lista noastră şi aştept să propună şi alte partide din Ungaria. Mă bucur că toată lumea consideră corespunzătoare lista UDMR pentru ca să ajungă în PE persoane simpatice, însă avem doar două locuri'.

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5013 - 02.03.2007

Titlul: "Uniune pentru Pământul Secuiesc"

Semnează: Vary O.Peter

În cadrul şedinţei de ieri, autoguvernarea din Sfântu Gheorghe a adoptat pentru a doua oară hotărârea privind afilierea la Asociaţia Uniune pentru Pământul Secuiesc. De data aceasta se procedează aşa cum îi este pe plac prefecturii şi nu cred că va mai avea cineva curajul să atace hotărârea -a declarat primarul Albert Almos.

() Consilierul Ioan Solomon a fost de părere că motivul pentru care nici un locuitor al oraşului nu a participat la dezbaterea publică a hotărârii în discuţie îl constituie faptul că aceasta s-a desfăşurat probabil în secret. Dacă nu, înseamnă că nu interesează pe nimeni afilierea la asociaţie şi atunci ce sens mai are aceasta? -a continuat consilierul. In opinia sa, nici de această dată nu au fost respectate legile şi de altfel, asociaţia este o formă mascată a drumului ce duce spre autonomie. In replică, Magyari Lajos a afrmat: fie că le place sau nu românilor, noi avem dreptul la autonomie, ne trebuie autonomia, ea nu este îndreptată împotriva românilor şi nu ar fi nici în dauna lor. () In final, proiectul de hotărâre privind afilierea la asociaţie a fost aprobat cu 14 voturi pentru, unul împotrivă -acordat de Ioan Solomon- şi o abţinere -din partea lui Milik Otto (al treilea român, Rodica Pârvan, şi-a închis microfonul înainte de dezbaterea proiectului). După cum a declarat Albert Almos, documentul fondator va ajunge la tribunal în decurs de două săptămâni.

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5014 - 03.03.2007

Titlul: "Congresul UDMR/ Vor să continue lupta"

Semnează: Farkas Reka

În prezenţa a aproximativ 500 de delegaţi, ieri a început la Arad cel de-al VIII-lea congres al UDMR. Cel mai înalt organism decizional al UDMR se reuneşte din patru în patru ani. De această dată, pe ordinea de zi se află modificarea programului şi a regulamentului de bază, urmând ca Marko Bela să fie reales pentru următorii patru ani în funcţia de preşedinte, el fiind singurul candidat. Nu ne aşteptăm ca la congres să aibă loc ample dezbateri. Primele ore au dovedit deja că cei care au luat cuvântul reafirmă poziţia conducerii la vârf, la fel ca şi în urmă cu două săptămâni, la şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Uniunii (SZKT). Mai mulţi l-au criticat pe candidatul independent Tokes Laszlo. S-au formulat din nou acuzaţii privind divizarea unităţii şi s-a subliniat că este foarte important ca maghiarii transilvăneni să aibă reprezentanţi UDMR la Bruxelles.

Congresul a început ieri la prânz cu cuvântările de salut rostite de oaspeţii oficiali. Au trimis mesaje preşedintele Traian Băsescu şi premierul ungar Gyurcsany Ferenc. Reprezentanţii partidelor româneşti au amintit de politica echilibrată a UDMR. In opinia lui David Ibolya, preşedinta Forumului Democrat Ungar (MDF), prezenţa în PE poartă în sine mari posibilităţi, care nu ar trebui ratate. Bugar Bela s-a folosit de propriul exemplu slovac pentru a atrage atenţia asupra faptului că organizaţiile care reprezintă minorităţile trebuie să se străduiască să obţină cât mai multe în perioada în care se află la guvernare. Lui Nemeth Zsolt, reprezentant FIDESZ la congres, nu i s-a dat cuvântul. Cuvântarea sa a fost programată după ora 20:00, deşi el semnalase că nu poate rămâne la Arad până la ora respectivă. El şi-a făcut cunoscute ideile în cadrul conferinţei de presă care a avut loc după-amiaza, evidenţiind faptul că în Transilvania sunt necesare unitatea şi dialogul, iar FIDESZ ar putea oferi sprijin în vederea restabilirii acestora. Si în opinia sa, este important ca maghiarii din România să aibă reprezentanţi în cadrul Parlamentului European. Trebuie afirmat că în România va exista o problemă maghiară atâta timp cât autonomia nu se va realiza. In opinia lui Nemeth Zsolt, Tokes Laszlo ar fi cel mai potrivit pentru reprezentarea acestei probleme.

Congresul UDMR a respins cu vot majoritar propunerea lui Toro T Tibor. In scurta sa cuvântare, Toro a încercat să atragă atenţia delegaţilor asupra faptului că în mesajele şi criticile sosite din partea societăţii dar şi în apelurile Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, al Eparhiei Reformate Transilvănene, s-a insistat asupra întocmirii unei liste comune de candidaţi la alegerile europarlamentare. () 'Congresul are dreptul şi responsabilitatea de a adopta anumite decizii' - a argumentat el, propunând ca organismul să voteze în legătură cu lista candidaţilor înainte de programul electoral al PE. (...)

'Ne vor aparţine lucrurile pe care le vom putea obţine' -astfel şi-a început cuvântarea preşedintele Marko Bela. () El a evidenţiat faptul că maghiarimea din Transilvania şi-a fixat ca obiectiv două scopuri fundamentale: integrarea şi autonomia. In urmă cu câţiva ani, integrarea părea a fi un scop imposibil de atins, însă 'am făcut tot posibilul să obţinem în aceşti ani tot ceea ce a fost posibil'- a evidenţiat Marko. El a numit uniunea de reprezentare a intereselor drept un instrument prin intermediul căruia situaţia comunităţii maghiare poate fi schimbată. In opinia sa, UDMR este din ce în ce mai puternică, numărul membrilor a crescut, la fel ca şi numărul filialelor locale şi teritoriale. S-a declarat mulţumit de activitatea organismului naţional de conducere şi a accentuat faptul că în cadrul uniunii ar fi 'necesară stimularea pluralismului'. 'In prezent puterea noastră cea mai mare constă în autoguvernări, acestea fiind cele mai importante instrumente în ceea ce priveşte obţinerea autonomiei' -a evidenţiat preşedintele, adăugând că în parlament ar fi putut exista mai mulţi reprezentanţi decât cei 32 câţi există în prezent, 'dacă anumite figuri ale vieţii noastre politice nu ar fi încercat să-i priveze pe maghiarii din România de reprezentanţa lor parlamentară'. Marko a enumerat rezultatele obţinute prin asumarea rolului la guvernare. Aderarea la UE nu este suficientă. In cadrul UE este necesară competitivitatea. Procesul de restituire a pământurilor şi a pădurilor a fost unul reuşit, însă el este mulţumit doar parţial de rezultatele obţinute în cazul restituirii imobilelor confesionale. S-au făcut paşi semnificativi în privinţa legislaţiei şi a dezvoltării infrastructurii şi s-a reuşit extinderea drepturilor privind utilizarea limbii materne. Edificarea instituţională continuă în domeniul învăţământului în limba maternă.' Ceea ce am obţinut până acum ca maghiari pentru maghiari (), reprezintă condiţii necesare dăinuirii' -a accentuat Marko, adăugând că s-au obţinut rezultate în privinţa drepturilor individuale, însă drepturile colective trebuie obţinute de acum înainte. Legea privind minorităţile s-a împotmolit, iar UE nu vrea să se ocupe cu adevărat de această problemă, deoarece reprezentanţii acesteia se tem de tensiuni. 'Tensiuni ar putea fi generate de inexistenţa legii minorităţilor, a autonomiei culturale, a autonomiei teritoriale şi a instituţiilor independente' - a avertizat preşedintele UDMR. Marko a adresat un mesaj şi politicienilor români de la Bucureşti. 'România nu a fost primită în UE prin reforma de valoare îndoielnică a ministerului justiţiei, ci mai degrabă prin atitudinea clară, consecventă a UDMR, dispusă întotdeauna la colaborare'. El le-a adresat un apel politicienilor să se ţină de cuvânt, deoarece 'în această ţară trăiesc un milion şi jumătate de maghiari care nu se simt egali cu ceilalţi locuitori. Cei care nu se simt egali, aceia sunt nemulţumiţi. Trebuie să se discute cu cei nemulţumiţi, deoarece în caz contrar vor exista probleme'. UDMR este organizaţia cu ajutorul căreia se poate discuta cu cei 1,5 milioane de maghiari şi se pot căuta soluţii- a afirmat Marko Bela. In finalul cuvântării sale, a subliniat: 'In prezent ne aflăm mai aproape de autonomie decât în anii trecuţi şi mai devreme sau mai târziu vom reuşi să o înfăptuim'.

După cuvântarea preşedintelui Uniunii au urmat cuvântările delegaţilor. Majoritatea acestora au susţinut mesajul lui Marko, într-un mod asemeni celui de la sedinţele Consiliului Reprezentanţilor Uniunii (SZKT). Mai multe persoane au condamnat candidatura lui Tokes. Acestea au amintit de pericolul divizării şi au amintit de rezultate. Opiniile diferite au fost rare iar din cauza timpului limitat, criticile au fost puţine şi scurte. Ieri după-amiază, delegaţii congresului au votat în legătură cu modificarea programului UDMR, iar în dimineaţa zilei de azi vor modifica regulamentul de bază şi îl vor alege pe preşedinte."

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5014 - 03.03.2007

Titlul: "Ilegalităţi privind strângerea de semnături"

Semnează: Iochom Istvan

Soldaţii de partid ai UDMR strâng semnături în Scaunul Kezdi utilizând cele mai josnice metode. Angajaţii fabricilor de confecţii au fost întrebaţi dacă vor ca maghiarii din România să fie reprezentaţi în Parlamentul European. Răspunsul lor a fost, bineînţeles, afirmativ. Inducerea în eroare constă în faptul că oamenilor nu li s-a spus că se strâng semnături pentru UDMR, deşi se putea alege între două liste, având în vedere că se strâng semnături şi pentru Tokes Laszlo. Cinstit ar fi fost să se spună că se strâng semnături pentru UDMR. Oamenii şi-au dat seama prea târziu că au fost induşi în eroare. Fundaţia Scoala protestează în zadar, deoarece este clar că cei îndreptăţiţi au beneficiat de pachete, în întreaga Transilvanie, contra unor servicii. () Totodată este ciudat faptul că poştaşii, care se ocupă şi de livrarea pensiilor, au adunat semnături pentru UDMR. Este adevărat că marele lor şef, Nagy Zsolt -ministrul comunicaţiilor- este primul care se află pe lista UDMR. UDMR a promis poştaşilor câte cinci mii de lei vechi pentru fiecare semnătură de susţinere."

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5014 - 03.03.2007

Titlul: "Referendum la Covasna / Urna fixă a fost interzisă"

Semnează: Bodor Janos

Referendumul privind autonomia s-a desfăşurat în această săptămână în linişte. Organizatorii s-au gândit să amplaseze o urnă fixă în incinta casei de cultură din Covasna. Ieri dimineaţă, Thiesz Janos, directorul casei de cultură, a fost chemat la poliţie unde i s-a adus la cunoştinţă că potrivit articolului 166 din Codul Penal, iniţierea, organizarea şi sprijinirea unor acţiuni care pot pune în pericol ordinea constituţională, unitatea, suveranitatea şi independenţa statului, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani. Directorul casei de cultură i-a solicitat lui Ferencz Botond, preşedintele Consiliului Secuiesc Scaunul Orbai, să caute un alt loc pentru urna mobilă. () Ioan Baciu, şeful poliţiei Covasna, a declarat că a acţionat la indicaţiile inspectoratului judeţean de poliţie. El a adăugat: nu este vorba de interzicerea referendumului ci de faptul că instituţiile publice nu pot participa şi nu pot sprijini asemenea evenimente.() Ferencz Botond, preşedintele Consiliului Secuiesc Scaunul Orbai, a declarat că vor continua referendumul fără urna fixă. Astăzi vor sosi la Covasna 45 de voluntari şi împreună cu localnici, 15-20 de grupuri îi vor chestiona pe cetăţenilor în legătură cu autonomia. In cazul în care recenzorii nu vor ajunge în fiecare cartier al oraşului, acţiunea va continua până duminică.

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5015 - 05.03.2007

Titlul: "Congres UDMR / Preşedinte vechi-nou, proiecte vechi-noi"

Semnează: Farkas Reka

91% din delegaţii la congres l-au reconfirmat pe Marko Bela în funcţia de preşedinte UDMR. După cum a declarat, doreşte să acţioneze în următorii patru ani în scopul realizării unei Transilvanii după modelul elveţian şi a unei maghiarimi mai puternice. După cum era de aşteptat, programul uniunii s-a modificat parţial, reapariţia opoziţiei din afara uniunii a împins din nou în prim plan problema autonomiei, lucru care apare accentuat în programul UDMR şi în programul campaniei electorale europarlamentare, deopotrivă. Modificările regulamentului de bază au vizat crearea unei organizaţii mai puternice, mai centralizate, însă acestea au fost aprobate doar parţial de congres şi, deşi Marko Bela a accentuat în repetate rânduri că nu ar dori ca UDMR să se transforme într-un partid, tendinţele continuă să aibă o direcţie clară în acest sens. De data aceasta, mult promisa reformă nu a avut loc, ideile de întinerire există şi ele la nivelul promisiunilor, paşi practici nu s-au făcut în această direcţie, iar majoritatea bărbaţilor au votat cu uşurinţă împotriva propunerii vizând egalitatea în şanse a femeilor.

La congresul UDMR au participat delegaţii disciplinate, bine alese, lucru demonstrat foarte bine de faptul că lucrările s-au terminat cu două ore mai repede decât se planificase. Au fost puţine dezbateri, este nesemnificativ şi numărul voturilor contra, lucrurile s-au desfăşurat în mare parte conform ideilor organizatorilor şi ale conducerii la vârf.

Modificarea programului UDMR a fost necesară, în primul rând () datorită încadrării noilor obiective ivite în urma aderării la UE. Conform programului, aderarea trebuie folosită în scopul îmbunătăţirii nivelului de trai (), 'ceea ce ar putea asigura, totodată, posibilitatea rămânerii şi afirmării pe pământul natal'. Se poate considera o noutate includerea în programul UDMR a conceptului de societate bazată pe cunoştinţe. Sâmbătă, modificarea regulamentului de bază a generat unele controverse. Delegaţii nu au acceptat propunerea iniţiată de comisie, conform căreia candidatul de pe locul doi de pe listele alegerilor parlamentare să fie desemnat de Consiliul Permanent al Uniunii, varianta rebotezată a consiliului operativ. De asemenea, au votat contra propunerii privind desemnarea de către organizaţiile teritoriale a candidaţilor de pe locul al treilea de pe listele consiliilor judeţene şi locale în alegerile locale. Transpunerea în practică a propunerii ar fi însemnat şi batjocorirea sistemului preelectoral, ea fiind susţinută doar de 33 de delegaţi. Majoritatea delegaţilor la congres au apreciat drept un succes important faptul că nu a fost modificat sistemul actual, văzând în aceasta şi garanţia faptului că voinţa conducerii la vârf nu se realizează întotdeauna. Conform informaţiilor pe care le deţinem, în timpul dezbaterilor s-au trimis sms-uri cu textul 'jos clicile locale, trăiască clica centrală'. Propunerea privind asigurarea procentului tinerilor şi femeilor () a căzut însă victimă unei confruntări sănătoase, s-a votat împotriva obligativităţii asigurării proporţiei, spunându-se că dacă este concurs, să fie concurs pentru toată lumea. A rămas o formulare înceţoşată, conform căreia este obligatoriu să ajungă şi femei în funcţii alese. A fost restricţionată şi funcţionarea platformelor, în CRU îşi vor găsi loc doar cei care dispun de cel puţin 750 de membri iar în trei judeţe de cel puţin câte 150 de membri. Grupările politice mai mici, dacă au cel puţin 100 de membri, pot participa în comitetele delegaţilor teritoriale sau judeţene. Consiliul de Mediere al Uniunii a fost botezat Consiliu de Autonomie Culturală şi lărgit cu 75 de reprezentanţi aleşi la nivel teritorial şi judeţean, însă, în opinia lui Bodo Barna, exprimată în cadrul congresului, aria de competenţă a acestui organism nu a fost mărită, nu a primit drept decizional.

Marton Arpad a insistat să dezmintă acest lucru, afirmând că 'într-un anumit sens, are, provizoriu, drept decizional'. In cadrul dezbaterii privind modificarea regulamentului de bază, senatorul Sogor Csaba a arătat că nu întotdeauna poate fi de acord cu indicaţiile venite 'de sus', să i se treacă cu vederea dacă nu acţionează întotdeauna în modul aşteptat, dar pentru el sunt mai importante mesajele sosite din partea electoratului. In replică a venit declaraţia lui Marko care a luat poziţie în favoarea unităţii, a diversităţii uniunii, declarând, totodată, că 'este nevoie de o organizaţie unitară, disciplinată în care se impune şi tragerea la răspundere'. A evidenţiat faptul că nu este de acord ca UDMR să devină un partid, regulamentul de bază de până acum a permis unitatea a cărei păstrare rămâne importantă şi în continuare, astfel că nu este nevoie de mari schimbări.

Inainte de alegerea preşedintelui, singurul candidat, Marko Bela, a prezentat un discurs intitulat 'O nouă Transilvanie, o nouă maghiarime'. S-a încheiat o epocă, UDMR a făcut faţă încercării, de la 1 ianuarie se poate visa din nou la faptul că Transilvania ar putea deveni Elveţia Răsăritului. Regiunea are condiţii economice, este nevoie de autonomie culturală şi teritorială, ceea ce va consolida nu numai Transilvania, dar şi România -a accentuat el. 'Pentru această muncă este nevoie de o organizaţie UDMR unitară, consecventă. Si de dialog cu românii din Transilvania, de dialog cu toate partidele politice româneşti responsabile' -a declarat el şi a formulat ca o promisiune faptul că va încerca să menţină în unitate UDMR-ul 'cel mai important mijloc politic', dar în aşa fel încât 'să admitem toate opiniile cinstite'. 'Maghiarimea transilvăneană are nevoie şi de acum înainte nu de conducători infailibili ci de lideri care respectă deciziile comune' -a spus el, evidenţiind şi importanţa încrederii reciproce.

După procedura alegerii având o singură miză, şi anume () câte voturi contra va obţine Marko, în timpul numărării voturilor, a fost adoptat fulger programul electoral PE, iar în toiul sloganurilor privind viitorul, întinerirea, au fost prezentaţi candidaţii pe lista PE. In acordurile imnului UE, aceştia au ieşit pe scenă, fiind aplaudaţi de cei din sală. După aceasta a luat cuvântul Domokos Geza, primul preşedinte UDMR, care a mulţumit, impresionat, pentru 'reînvierea speranţei, a încrederii'. El a reiterat cuvintele lui Marko, considerând la rândul său că în istoria maghiarimii transilvănene s-a încheiat un capitol şi că viitorul trebuie regândit. Delegaţii la congres l-au aplaudat pe Domokos Geza, ridicându-se în picioare.

Numărarea voturilor nu a adus surprize. Din cele 479 de voturi, unul singur a fost anulat, 436 au fost pentru Marko, iar 42 contra. Increderea -91%- este mai mare decât în urmă cu patru ani () Vechiul-noul preşedinte a mulţumit pentru voturile acordate, la fel şi pentru faptul că în persoana tinerilor candidaţi PE a fost 'prezentat viitorul', iar Domokos Geza 'a arătat etalonul'.

La Arad, congresul UDMR s-a încheiat sâmbătă. () Conform noului regulament de bază, congresele uniunii vor avea loc odată la doi ani, însă preşedintele va fi ales tot odată la patru ani."

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5015 - 05.03.2007

Rubrica: "De azi pe mâine"

Titlul: "Preţul victoriei de moment"

Semnează: Farkas Reka

Marko Bela a putut pleca de la congresul UDMR de la Arad cu speranţe mari şi cu cotele încrederii în sine în creştere. Sprijinul prin care a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte l-a depăşit până şi pe cel acordat lui Gyurcsany. De asemenea, i-a fost aprobat programul care promite un nou viitor, noi posibilităţi. Cele câteva lucruri care nu au fost aprobate de cel mai înalt organism decizional al uniunii pot fi considerate insignifiante. Mult mai important este însă că au ştiut să emane o forţă convingătoare şi au consolidat aparenţa că se bucură de încrederea deplină a maghiarimii transilvănene.

Numai că organismul care a votat disciplinat a fost alcătuit din delegaţi aleşi foarte atent. La nivelul organizaţiilor teritoriale au avut mare grijă să trimită la Arad numai persoane care nu vor genera surprize şi care au interesul să menţină actuala situaţie. Nu este întâmplător că cele câteva opinii diferite au fost formulate doar de doi-trei senatori, deputaţi. Luările de cuvânt ale majorităţii celor prezenţi s-au rezumat la reiterarea celor rostite de preşedinte sau, eventual, la formularea criticilor nerostite de acesta în schimb cunoscute de toţi. Cele petrecute la Arad au evocat puţin congresele de partid din vremurile de tristă amintire: toţi au fost de acord cu aproape tot ceea ce s-a scornit la vârf. Voturile au fost în procent de aproape 100%, de mai multe ori s-au făcut auzite aplauzele frenetice. Mai lipseau doar scandările.

Congresul putea fi o bună ocazie de confruntare cu câteva mari probleme. De exemplu, aceea că proclamarea unităţii nu este suficientă pentru înfăptuirea efectivă a acesteia. Intr-o sală închisă, în faţa propriului nostru colectiv, putem nimici cu uşurinţă opoziţia însă în realitate, nemulţumiţii nu pot fi eliminaţi atât de uşor. Putem rosti deseori de la pupitru, în mijlocul aplauzelor, că Tokes Laszlo nu are nici o şansă însă nu este sigur că tot aşa stau lucrurile şi în realitate. Putem promite o viaţă bună însă întrebarea este câţi ne vor crede.

In loc să aleagă confruntarea cu problemele, UDMR a ales strategia demonstraţiei de forţă. Cine a urmărit congresul pe parcursul celor două zile poate avea - pe bună dreptate- convingerea că în momentul de faţă nu există o forţă care să poată distruge uniunea. S-ar putea însă ca tocmai acest lucru să ducă la pieirea UDMR. Nemulţumirile, tensiunea, criticile pot fi ignorate o vreme însă istoria a demonstrat în repetate rânduri că pe termen lung, această tactică se răzbună. Este posibil ca alegerile europarlamentare să poată fi câştigate prin forţă, însă ce va urma după aceea? Destrămarea UDMR nu va însemna doar căderea lui Marko şi a clicii din jurul său ci şi distrugerea totală a politicii maghiare transilvănene. Iar acesta ar fi un preţ mult prea mare al victoriei de moment."

* * *
sus


Cotidianul: "Haromszek" , nr.5015 - 05.03.2007

Titlul: "Referendum privind autonomia / La Covasna, în multe locuri li s-a închis uşa în nas"

Semnează: Bodor Janos

Sâmbătă, 41 de voluntari din Bazinul Baraolt au ajutat Consiliul Secuiesc Scaunul Orbai la derularea sondajului de opinie referitor la autonomie, însă din cele 1700 de persoane abordate doar 1386 şi-au exprimat opinia. După cum au declarat recenzorii, în centrul oraşului nu numai locuitorii de naţionalitate română ci şi mulţi dintre cei de naţionalitate maghiară le-au închis uşa în nas. () 'Intr-unul din cazuri, o doamnă de naţionalitate română ne-a invitat în casă iar după ce a închis uşa, a început să strige că este ilegal ceea ce facem. Ne-a întrebat pentru ce ne trebuie nouă autonomie atunci când ne descurcăm şi fără ea în limba maghiară la primărie' -ne-a povestit un recenzor. () Conform declaraţiilor făcute de Ferencz Botond, preşedintele Consiliului Secuiesc Scaunul Orbai, la Covasna au votat până în prezent aproximativ 2.000 de persoane.

* Publicaţia bilunară: "Europai-Ido" , nr.4 - februarie 2007, pag.3

* Titlul: "Sansele celor care nu sunt de acord cu Tokes"

* Semnează: Cs. S.

"Cei care nu sunt de acord cu Tokes Laszlo şi care nu au nici o legătură cu maghiarimea din Transilvania () intenţionează să-i propună pentru candidatura la alegerile europarlamentare din 13 mai pe membrii Nagy Zsolt şi Winkler Iuliu. ()

In timp ce primul candidat este suspect, al doilea nu este. Cu toate că se spune că ambii ar avea legătură cu maghiarimea din Transilvania. Conform ultimului sondaj de opinie, acest lucru este o minciună.

Din contră, din surse total nesemnificative reiese că maghiarii din Transilvania nici nu prea îi cunosc pe aceşti doi indivizi. Insă ei trăiesc fericiţi şi se îmbogăţesc din impozitele plătite de noi, din serviciile şi firmele lor particulare de la Bucureşti. ()

Tokes Laszlo, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (EMNT), a declarat recent că nu este surprins de candidatura celor care nu au nici o legătură cu magharimea din Transilvania, cu toate că în opinia lui aceştia nu au ce căuta la Bruxelles, unde de mult timp ne reprezintă în mod greşit.

Era previzibil faptul că aceşti doi indivizi neimportanţi nu vor putea fi prezenţi în locul lui Tokes Laszlo şi nu este surprinzător nici faptul că şi Sogor Csaba a picat. Explicaţia este că () în Parlamentul European este nevoie de politicieni experimentaţi, de nume impozante şi cu greutate.

Pentru că înainte de alegeri trebuie strânse semnături. Multe. ()

Probabil că tabăra lui Tokes Laszlo va strânge cu uşurinţă semnăturile necesare, pentru că episcopul reformat este cunoscut şi iubit în Transilvania. Insă şi cealaltă tabără va putea obţine semnăturile cu linguşeli, promisiuni şi ameninţări.

Astfel vor putea avea loc şi schimbări. Maghiarimea deznădăjduită din Transilvania poate în sfârşit să participe la un vot adevărat şi-i va putea ajunge din urmă pe concetăţenii săi românii majoritari care votează de 16 ani. Cu toate că liderul principal al celor din afara maghiarimii din Transilvania îşi face probleme. ()

În concluzie, Tokes Laszlo ar putea obţine cu uşurinţă cele aproximativ 130.000 de voturi, cu ajutorul cărora ar putea să devină reprezentantul nostru demn în Parlamentul European. Trist este însă că tabăra adversă i-ar putea strica şansele.

* * *
sus


Publicaţia bilunară: "Europai-Ido" , nr. 4 - februarie 2007

Titlul: "Calendar ungar / 'Paşaport de emigrare pot obţine doar aşa-numiţii cetăţeni de rangul doi, maghiari, şvabi, saşi, bulgari, ruşi şi evrei'"

Semnează: (Magyar Radio / după montajul realizat de Kiss Gabor Zoltan)

În 1916, cotidianele din Budapesta au publicat o hartă găsită în arhiva militară sârbă, după ocuparea Belgradului de către trupele ungare. Harta elaborată în Franţa prezenta Europa după război. Conform hărţii, Serbia mărită a obţinut Krajna, Istria, Croaţia, Slovenia, Bosnia, Muntenegru şi partea mai mare a Dalmaţiei. Din teritoriul Ungariei a obţinut Backa şi Banatul, până la Szeged, iar spre Răsărit până în Transilvania şi Orşova. Conform ştirii, rezultă clar ce ne-ar aştepta dacă Antanta ar câştiga marele război de acum.

In 7 februarie 1926, se raporta de la Bucureşti: Ministrul român de interne a declarat că cetăţenii de naţionalitate română nu pot emigra din ţară. Paşaport de emigrare pot obţine doar aşa-numiţii cetăţeni de rangul doi, maghiari, şvabi, saşi, bulgari, ruşi şi evrei. Raportul a mai adăugat că se pare că în felul acesta vrea guvernul român să scape de naţionalităţile sale.

In 10 februarie 1936, Kenez Bela, profesor la Universitatea de Stiinţe 'Pazmany Peter', a declarat că a luat fiinţă facultatea Institutului pentru Drepturile Minorităţilor. Profesorul Kenez a declarat că scopul Institutului pentru Drepturile Minorităţilor este acela să înainteze la Geneva datele privind nedreptăţile care vizau exterminarea maghiarimii a cărei soartă ajunsese identică cu a sclavilor în urma păcii de la Trianon.

* * *
sus


Publicaţia bilunară: "Europai-Ido" , nr. 4 - februarie 2007

Titlul: "Moartea Preşedintelui"

Semnează: Csiki Sandor

Ultima mişcare a preşedintelui (n.n. -UDMR, Marko Bela) a fost atât surprinzătoare cât şi genială.

Pentru că a fost incapabil să redobândească Universitatea -după cum a promis în program- le-a propus subalternilor deveniţi din ce în ce mai nemulţumiţi, să-şi înfiinţeze o casă proprie a ştiinţei.

A mai declarat că Pluralismul este nociv. In ziua următoare a continuat bursa ideilor fantastice şi declaraţiile care vor salva lumea.

Pentru că nu a reuşit să obţină nicio formă a Autonomiei, inclusă în programul său, i-a propus electoratului care devine din ce în ce mai pesimist să creeze un nou stat. După ce şi-a prezentat proiectul fanilor săi, a mai declarat că tot el va fi preşedintele noului stat deoarece l-au rugat prietenii săi să facă acest lucru şi nu vrea să-i dezamăgească.

In final a hotărât că va face zilnic declaraţii însă numai presei scrise.

Mai multe persoane bănuiesc că Preşedintele nu se arată la televizor pentru că din ce în ce mai multe persoane îl confundă cu liderul Al Qaida.

In timp ce apărau unitatea, maghiarii s-au împuţinat, au dispărut şi au devenit cetăţeni de rangul al doilea în Transilvania.

Acest lucru a fost observat de mai multe persoane, care însă nu au avut curaj să vorbească despre acest lucru.

<
Toate popoarele au fost asuprite şi trădate de-a lungul istoriei lor

Un popor care are caracter şi forţă morală,

Termină din timp cu asupritorii şi trădătorii săi.

Sf. Gheorghe, 7.03.2007

Biroul de presă al Centrului European de Studii Covasna - Harghita




«« inapoi |
Femei si copii romāni expulzati din judetul Bihor īn Octombrie 1940
» Presa romāna
» Presa maghiara
» Documente
» Articole, studii
» 1919 - Budapesta sub ocupatia Armatei Romāne
Propaganda maghiara anti-romāneasca
     » carti
     » filme



 revizionismul maghiar Romanii in mass media maghiara din Harghita si Covasna
 revizionismul maghiar Sfatul popular al Regiunii Autonome Maghiare
 revizionismul maghiar Istoria Transilvaniei
 revizionismul maghiar Urmasii lui Atilla - Radu Theodoru



Femei si copii romāni expulzati din judetul Bihor īn Octombrie 1940

Garnitura de tren cu care au fost expulzati tarani romāni din zona Carei, Noembrie 1940 ---


 revizionismul maghiar "Sa va dati de pe cal jos
ca Ardealul nu-i al vost!"



S-a suit Horty pe cal
şi-o răjit ca un măhar
Techi Horty nu răji
că Ardealul - a tău n-a hi!
Jos cu şasesprezece deca
jos cu nixi
jos cu Arpad
sus opinca sus
Hai
Ta
Şi cînd părul unii-l scutur
tăţi grohii îmi pchică - n cur
Ioi săracii grofilii
cum şi-or pierdut ciucurii
pă podul Careiului
de dorul Sălajului
pe podul Sătmarului
de dorul Ardealului.

... din cântecele ostaşilor români in timpul luptelor pentru eliberarea Transilvaniei



» Forumul Civic al Romānilor din Harghita si Covasna